SCENARIU PENTRU DRAGOSTE 

A trăit uneori viaţa pe care i-au ales-o cei din jur, de câteva ori s-a bucurat de viaţa pe care şi-a clădit-o singur, dar ştie, ştie sigur, că există şi altceva, un soi de desen sau destin, altfel cum să îşi explice alunecarea necontrolată care i-a schimbat uneori viaţa din temelii fără ca el sau altcineva să poată înţelege sau interveni? Un tobogan care, sfidând legile realităţii, îl transportă ca pe un prunc, printr-o matrice uriaşă, dintr-un loc al existenţei sale în altul, unul complet fără legătură cu trecutul abia trăit. Nici un control, doar o alunecare dintr-o experienţă în alta; în exterior nu e nimeni, în interior doar un soi de vid, iar el curge urmând meandre de neînţeles spre o noua destinaţie. În timp, a început să îşi vadă viaţa ca pe o hartă care se scria uneori singură, iar aparentul haos, ca pe o formă de transformare. Şi, până la urmă, controlul din vieţile multora nu era decât împietrire. Îl ştie pe tatăl lui mai mult din amintirile altora. Nu îşi amintea sau, mai degrabă, nu simţea mare lucru când se gândea la bărbatul care îi fusese tată; era tatăl fraţilor lui, fratele lui Tav – el îşi aduce aminte de un bătrân pe care o servitoare îl scotea pe o verandă undeva la marginea casei, indiferent de anotimp, într-un scaun cu rotile mari de lemn, care abia se mişcau şi scârţâiau îngrozitor, stârnind mereu reproşuri din casă. Singura lui amintire vie cu acel bărbat este mâna care uneori i se punea pe creştetul capului. Se ascundea de cei din jur şi, cum ştia că la bătrân nu vine nimeni, stătea pe jos între balustradă şi scaunul lui şi se juca în spiţele căruciorului, un joc pe care îl uitase de mult; dar cât de prezentă îi este încă mâna bătrânului pe creştetul lui. Oare ce voia să spună, era îngrijorat pentru fiul lui cel mic sau nici măcar nu îşi amintea cine era? Înclina să creadă că ştia şi că înţelesese ce se întâmpla, deşi nu mai putea să vorbească sau să facă ceva. Camera în care dormea bătrânul era lipită de camera lui, amândouă minuscule, igrasioase şi prost luminate. Era adus la masă în scaunul cu rotile doar când în casă erau musafiri care îl cunoscuseră înainte. În restul timpului mâncau împreună la bătrân în cameră, pe o măsuţă ovală; mânca cu greu doar cu o mână şi de multe ori îl ajuta cu lingura Anica, o servitoare care le aducea mâncarea şi mai vedea de ei. Oficial, nici băiatul nu fusese izgonit de la masa familiei, ci era copilul rebel şi prost crescut care nu putea fi disciplinat. Unul uitat, altul izgonit, izolarea fusese singurul lucru pe care îl împărţeau.