Introducere

 „Ceea ce oamenii au făcut alți oameni pot înțelege.“ ISAIAH BERLIN, citându-l pe Giovanni Battista Vico „Istoria… este plictiseală întreruptă de războaie.“ DEREK WALCOTT în The Bounty Scrierea unei istorii a lumii este ridicolă prin definiție. Cantitatea de informații este prea vastă pentru a putea fi absorbită de un singur individ, iar probabilitatea erorilor este imensă. Unicul motiv pentru a o scrie și pentru a o citi este că inexistența unei înțelegeri a istoriei lumii ar fi încă și mai ridicolă. Examinarea retrospectivă ne poate îmbunătăți examinarea personală. Cu cât vom înțelege mai bine felul cum conducătorii pierd contactul cu realitatea sau motivul pentru care revoluțiile produc dictatori mai frecvent decât produc fericire sau pentru care unele regiuni ale lumii sunt mai bogate decât altele, cu atât ne va fi mai ușor să ne înțelegem propriile vremuri. Dimensiunea subiectului aduce riscuri evidente: abstractizări plictisitoare pe de o parte și un galimatias amețitor de povești pline de viață pe de altă parte. Eu am ales subiecte și momente care-mi par util de reprezentative și am încercat să le asociez cu o narațiune mai vastă. Dar aș fi putut scrie altă carte cu o selecție aproape complet diferită; și, neîndoios, încă o carte după aceea. Tema mea generală este cât se poate de directă. Prin capacitatea noastră de a înțelege și de a modela lumea care ne înconjoară, noi, oamenii, suntem o accelerare biologică energică și acrobatică de abilități și gândire, care a dus la o recentă accelerare a numărului nostru și a puterilor noastre. 

Înțelegem acum destule despre începuturile vieții pe această planetă, despre structura celor care ne înconjoară și despre locul planetei în cosmos. Începem chiar să ne explorăm conștiința de sine, steaua aceea strălucitoare din „deșteptarea lumii“, așa cum a spus un filosof. Probabil că populația noastră este prea mare în prezent pentru ca planeta s-o poată susține foarte mult timp– deși asta depinde de felul cum alegem să trăim –, însă abilitățile noastre tehnice ne oferă cel puțin o șansă de a răzbate, tot așa cum am supraviețuit și altor încercări. Pe de altă parte, această excelență tehnică și științifică nu și-a găsit în politică un corespondent care să ne ofere o mândrie similară. Imaginați-vă că ați fi în stare să apelați și să discutați cu o țărancă din timpul lui Iisus sau cu un războinic aztec. Dacă le-ați arăta telefonul vostru mobil și ați încerca să le explicați cum funcționează (presupunând că ați ști asta), n-ați avea nicio șansă de a-i face să înțeleagă. Ar trebui mai întâi să le fie descrisă o mulțime de concepte nefamiliare – aproape un întreg manual de istorie. Însă dacă ați vrea să le povestiți despre Stalin, despre politicieni corupți sau despre conflictele dintre dictatori și populații în lumea arabă contemporană, ei ar înțelege imediat tabloul de ansamblu. Noi am înregistrat progrese. Majoritatea locurilor sunt mult mai puțin violente decât în societățile anterioare. 

O lume aflată sub egida Națiunilor Unite supurează de sărăcie și scapără de războaie, totuși este mai bună decât o lume a imperiilor rivale. Cu toate acestea, când se ajunge la poftele noastre, la mâniile noastre, la relația noastră cu puterea, nu există nimic comparabil cu progresul pe care l-am văzut în societatea noastră științifică și tehnică. Cu cât aflăm mai multe despre începuturile istoriei noastre ca vânători-culegători și despre lunga noastră istorie de agricultori, iar apoi despre accelerația amețitoare a comerțului și industriei mondiale, care ne-a purtat în epoca modernă, cu atât ni se pare mai puțin misterioasă lumea contemporană. În sfârșit, sper că marea parte a paginilor următoare îi va face pe cititori să se gândească nu doar la imperii de mult apuse, ci și la „aici“ și „acum“.