Când tata a adus-o prima oară pe Andrea în Casa Olandeză, Sandy, menajera noastră, a venit în camera soră-mii și ne-a spus să coborâm. 

— Tatăl vostru vrea să faceți cunoștință cu o prietenă de-a lui, ne-a zis. 

— E de la el de la serviciu? a întrebat Maeve. Fiind mai mare decât mine, avea o viziune mai complexă asupra prieteniei. Sandy a stat să se gândească. — Aș zice că nu. Frate-tu pe unde e? — Pe băncuța de la fereastră, a spus Maeve. Sandy a trebuit să dea draperiile în lături ca să mă găsească. 

— De ce-oi trage draperiile astea? Citeam. 

— Pentru intimitate, i-am răspuns, cu toate că la vârsta de opt ani habar n-aveam de așa ceva. Îmi plăcea mie cuvântul ăsta și-mi plăcea senzația de liniște și izolare într-un spațiu restrâns pe care mi-o dădeau draperiile trase. Cât despre musafiră, ea era un mister. Tata nu avea prieteni, sau cel puțin nu dintre aceia care să vină în vizită într-o după-amiază târzie de sâmbătă. Mi-am părăsit colțișorul secret, m-am dus în capul scărilor și m-am întins pe carpeta care acoperea palierul. Știam din experiență că, stând așa lungit pe dușumea, pot să răzbat cu privirea până în salon dacă mă uit printre stâlpul mare al balustradei și primul balustru. Tata era acolo, în fața șemineului, împreună cu o femeie, și, din câte îmi puteam da seama, studiau amândoi portretele domnului și doamnei VanHoebeek. M-am ridicat și mam întors în camera soră-mii să dau raportul. 

— E femeie1 , i-am zis lui Maeve. Sandy știa deja. M-a întrebat dacă m-am spălat pe dinți, adică voia să știe dacă m-am spălat în dimineața aceea. Că doar nu se spală nimeni pe dinți la patru dupăamiaza. Sandy era nevoită să se descurce singură pentru că Jocelyn avea zi liberă sâmbăta. Pesemne că ea aprinsese focul în șemineu, deschisese ușa când venise musafira, servise ceva de băut și, pe lângă toate astea, se mai îngrijea acum și de dinții mei. Sandy nu lucra lunea. Sandy și Jocelyn aveau amândouă liber duminica, fiindcă tata nu era de părere că trebuie să pui oamenii să muncească și duminica. 

— Da, i-am răspuns, pentru că, probabil, mă spălasem. 

— Ia mai spală-te o dată, îmi zise. Și tu piaptănă-te. Ultimele cuvinte îi erau adresate soră-mii, care avea părul lung și negru și des cât zece cozi de cal legate laolaltă. Oricât și-l pieptăna, tot nu arăta cum trebuie. Când a considerat Sandy că avem un aspect suficient de îngrijit, Maeve și cu mine am coborât, ne-am postat sub arcada mare a holului de la intrare și i-am privit pe tata și pe Andrea, care se uitau la portretele soților VanHoebeek. Nu ne-au văzut sau nu au vrut să ne dea nici o atenție – greu de spus care era adevărul –, așa că am așteptat. Și Maeve, și eu știam să umblăm tiptil prin casă, obicei născut din dorința de a nu-l supăra pe tata, cu toate că el se enerva și mai tare când simțea că ne apropiem pe furiș, luându-l prin surprindere. Era îmbrăcat cu costumul albastru. El, care nu obișnuia să poarte costum sâmbăta. Atunci am observat prima oară că începe să îi încărunțească părul pe la spate. Așa cum stătea lângă Andrea, arăta și mai înalt decât era în realitate.