Autor Anthony Doerr
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană
O fată de paisprezece ani stă cu picioarele încrucișate pe podeaua unei săli circulare. O claie de cârlionți îi încadrează capul; șosetele îi sunt pline de găuri. E Konstance. În spatele ei, într-un cilindru translucid care se înalță la peste patru metri din podea până-n tavan, stă suspendată o mașinărie compusă din trilioane de fire aurii, nu mai groase decât un fir de păr omenesc. Fiecare filament e răsucit în jurul altora mii, într-o urzeală extraordinar de complicată. Pe alocuri, câte un mănunchi pulsează luminos la suprafața mașinăriei: când într-o parte, când în alta.
E Sybil. Altfel, în încăpere mai există un pat gonflabil, o toaletă ecologică, o imprimantă alimentară, unsprezece saci de Praf Alimentar și o bandă rulantă multidirecțională, de mărimea și forma unei anvelope auto, care se numește Premergător. Lumina vine de la niște diode dispuse circular pe tavan; nu se vede nici o ieșire. Mai toată podeaua e acoperită cu aproape o sută de bucăți dreptunghiulare rupte de Konstance din saci goi de Praf Alimentar, pe care a scris cu cerneală făcută chiar de ea. Pe unele scrisul este înghesuit, pe altele apare câte un singur cuvânt. Pe una, de pildă, se pot citi cele douăzeci și patru de litere ale vechiului alfabet grec. Iar pe alta: În mileniul premergător anului 1453, orașul Constantinopol a fost asediat de douăzeci și trei de ori, dar nici o armată n-a izbutit să treacă…
Listată pe: 19 decembrie 2025
TOP 10 Cărți