Titlu O nunta de vis

Autor Julie Garwood
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-julie-garwood-o-nunta-de-vis-pdf

Donald MacAlister nu muri uşor.Bătrânul se luptă să rămână în viaţă cu fiecare dram de putere şi fiecare fărâmă de încăpăţânare pe care le poseda.Cu toate că ar fi trebuit să întâmpine moartea cu braţele deschise,ca pe un sfârşit al durerii şi al chinurilor groaznice pe care le îndura,nu voia încă să cedeze în faţa suferinţei, căci cea mai importantă moştenire dintre toate trebuia transmisă înainte să închidă ochii şi să se odihnească.Moştenirea lui era ura.Seniorul era măcinat de ură pentru duşmanul său.Avea nevoie să-şi vadă fiul dornic de răzbunare şi,până când nu era sigur că băiatul înţelegea cât de important era să repare teribila nedreptate făcută în acea zi neagră,avea să lupte împotriva morţii.Aşa că se agăţă de viaţă şi de mâna fiului său,atât de mică şi de fragilă în palma sa mare şi tăbăcită.Fixându-1 cu ochii săi negri şi aprigi,îl instrui despre datoria lui sacră. -Răzbună-mă,Connor MacAlister.Ia-mi ura în inima ta,ocroteşte-o,hrăneşte-o, şi,când vei creşte mare şi puternic,foloseşte sabia mea ca să-mi nimiceşti duşmanii.Nu pot să mor în pace până nu-ţi dai cuvântul că vei răzbuna răul făcut mie şi alor mei.Băiete,promite-mi! -Da,tată,jură Connor înflăcărat.Te voi răzbuna. -Eşti dornic de răzbunare? -Da. Mulţumit,Donald dădu aprobator din cap.În fine se liniştise;dacă trăia destul ca să-şi îndrume fiul în viitor,totul era bine şi frumos,dar dacă următoarea gură de aer pe care o lua era şi ultima,nu-şi făcea nici o grijă,deoarece ştia că fiul său avea să găsească o cale de a-i îndeplini dorinţa.Connor se dovedise deja extrem de inteligent,iar tatăl lui avea încredere deplină în el. Era păcat că Donald MacAlister nu avea să fie prin preajmă pentru a-şi urmări fiul transformându-se în bărbat,dar cu un picior rupt şi cu o gaură destul de mare lângă pântec,ştia cât de prostesc era să-şi dorească lucruri imposibile.Cu toate acestea,Dumnezeu se dovedea milos.Durerea se potolise considerabil în ultimele minute şi o amorţeală binecuvântată îi urca dinspre tălpi spre genunchi. -Tată,spune-mi numele celor care ţi-au făcut asta.