Ce ar fi mai suportabil: convingerea că s-a întâmplat deja tot ce putea ϧ mai rău? Ori teama aceasta care creşte din clipă în clipă? Nenorocirea imediată ori uzura lentă? Manevra bruscă de depăşire m-a făcut să tresar. M-am dezmeticit şi am ridicat privirea. Flăcări negre-gălbui se înălţau din autocamionul care intrase frontal în pilonul podului pentru pietoni de pe strada de lângă râul din Sornainen. Vehiculul se frânsese în două. Nici una dintre maşinile care treceau pe lângă el nu încetinea sau oprea. Toate ocoleau grăbite epava cuprinsă de flăcări, luând-o pe banda exterioară. La fel şi autobuzul în care mă aflam. Mi-am descheiat haina înmuiată de ploaie, am dibuit pachetul de batiste din buzunarul interior, am scos cu degete jilave o batistă din pachet şi mi-am şters faţa şi părul. Batista s-a îmbibat instantaneu de apă, am mototolit-o şi am vârât-o în buzunar. Mi-am scuturat apoi picăturile de apă de pe jachetă şi am scos mobilul din buzunarul pantalonilor. Am încercat din nou să o sun pe Johanna. Acelaşi anunţ: Persoana apelată nu poate fi contactată.