descarca-arthur-c-clarke-si-gentry-lee-razboi-pe-rama-pdf

Pe unul din bratele întinse în spirala ale galaxiei numita Calea Lactee, o stea solitara, galbena si modesta se roteste încet în jurul centrului galactic aflat la trei mii de ani lumina departare. Acelei stele stabile, Soarele, îi trebuie 225 milioane de ani ca sa încheie o rotatie pe orbita sa galactica. Ultima data când Soarele a fost în pozitia sa prezenta, niste reptile uriase de o putere înspaimântatoare tocmai începusera sasi instaureze dominatia asupra Pamântului, o mica planeta albastra care este unul dintre satelitii Soarelui. Dintre planetele si celelalte corpuri ceresti din familia Soarelui, acest Pamânt este singurul pe care s-a dezvoltat o viata complexa, de durata. Numai pe aceasta planeta aparte substantele chimice au evoluat, ajungând pâna la complexitatea fiintelor înzestrate cu constiinta care apoi s-au întrebat, pe masura ce au început sa înteleaga minunile si dimensiunile universului, daca miracole similare celor care le dadusera nastere lor se întâmplasera si în alta parte. În definitiv, argumentau acesti pamânteni înzestrati cu constiinta, doar în galaxia noastra exista o suta de miliarde de stele. Suntem destul de siguri ca cel putin douazeci la suta din aceste stele au planete care se rotesc în jurul lor si ca un numar mic, dar semnificativ, din aceste planete au avut, la un moment din istoria lor, conditii atmosferice si termice care sa conduca la formarea de aminoacizi si alte substante chimice organice care sunt conditia sine qua non a oricarei biologii pe care, în mod rezonabil, am putea-o avansa ca ipoteza. Cel putin o data în istorie, aici pe Pamânt, acesti aminoacizi au descoperit autoreproducerea, si miracolul evolutiv care în cele din urma a dat nastere fiintelor umane a fost pus în miscare. Cum putem noi presupune ca aceasta succesiune a avut loc numai acea singura data în toata istoria? Atomii cu masa mai mare necesari crearii noastre au fost fauriti în cataclismele stelare care explodeaza de miliarde de ani prin acest univers. Dupa cât se pare, numai aici, în acest unic loc, acesti atomi s-au înlantuit în molecule speciale si au evoluat într-o fiinta inteligenta, capabila sa puna întrebarea „Suntem singuri?” Oamenii de pe Pamânt au început sa caute tovarasi cosmici mai întâi construind telescoape cu care au putut sa vada planetele vecine din imediata apropiere. Mai târziu, când tehnologia lor a atins un nivel de dezvoltare mai ridicat, au trimis spre aceste alte planete nave spatiale robot sofisticate pentru a le cerceta si a constata daca exista sau nu semne de viata organica. Aceste explorari au dovedit ca pe nici unul din corpurile ceresti din sistemul nostru solar nu a existat vreodata viata inteligenta. Daca exista cineva undeva prin univers, au concluzionat oamenii de stiinta, vreo specie similara cu care am putea comunica la un moment dat, aceasta trebuie gasita dincolo de vidul care desparte sistemul nostru solar de toate celelalte stele.