În maşină erau doi bărbaţi copleşiţi de supărare. Razele amurgului care traversau parbrizul prăfuit le iritau ochii. Era vară, de Sfântul Ioan. Pe drumul îngust de nisip, peisajul finlandez defila în faţa ochilor lor plictisiţi, dar nici unul, nici altul nu se arăta interesat de frumuseţea serii. Erau în misiune de serviciu, un ziarist şi un fotograf, doi oameni nefericiţi şi cinici. Se apropiau de patruzeci de ani, iar din speranţele tinereţii lor nu le mai rămăsese nimic. Erau căsătoriţi, îşi înşelaseră nevestele, fuseseră si ei la rândul lor înşelaţi, amândoi aveau câte un început de ulcer şi multe necazuri care le amărau viaţa. Tocmai se certaseră. Unul voise să se întoarcă la Helsinki, celălalt să înnopteze la Heinola. Din acel moment, nici unul nu mai scosese o vorbă. Traversau minunata seară de vară cu feţele acre, crispate, cu gândurile rătăcite, fără să mai ia în seamă mizeria călătoriei lor. Îşi continuau drumul obosiţi şi încrâncenaţi. Pe o micuţă colină însorită, un iepuraş tocmai învăţa să sară. Se oprise în mijlocul drumului îmbătat de căldura verii şi se aşezase pe labele din spate, iar soarele roşu de crepuscul îl încadra ca pe un tablou. Fotograful, care era la volan, văzu animalul micuţ de pe drum, dar creierul lui amorţit nu fu în stare să reacţioneze repede, aşa că nu-l putu evita. Jumătate din pantoful prăfuit apăsase prea târziu pe frână. Îngrozit, animalul făcu o săritură în aer în faţa capotei, se izbi cu zgomot surd de colţul parbrizului, apoi dispăru în pădure. — Ai omorât un iepure! spuse ziaristul. — A dracului sălbăticiune! exclamă fotograful. Bine că n-a spart parbrizul! Frână, apoi reveni în marşarier la locul incidentului. Ziaristul se dădu jos din maşină. Fotograful nu opri motorul, coborî doar geamul şi întrebă indiferent: — E-acolo? Apoi aprinse o ţigară şi trase din ea cu ochii închişi. Îşi reveni abia când simţi arsura în vârful degetelor şi strigă: — Întoarce-te, n-am timp de pierdut pentru un iepure nebun! Distrat, ziaristul intră în pădurea rară, ajunse pe marginea unui petic de pământ, sări peste o groapă şi cercetă cu privirea pajiştea verde, întunecată. În iarbă, zări iepuraşul. Lăbuţa stângă din spate era ruptă. Atârna trist sub genunchi, iar animalului îi era atât de rău, că nici nu încercă să fugă când îl văzu pe omul care se apropia de el. Ziaristul luă iepuraşul în braţe, rupse o crenguţă şi imobiliza laba frântă cu fâşii din batista lui. Înspăimântat, iepuraşul îşi ascunse capul între lăbuţele din faţă. Îi tremurau urechile şi inima îi bătea puternic. De departe, de pe drum, se auzi vâjâitul nervos al motorului, două semnale arţăgoase ale claxonului şi chemarea: — Întoarce-te! Ce Dumnezeu, dac-ai să tot alergi prin pădure, n-o să mai ajungem niciodată la Helsinki. Ziaristul nu răspunse. Ţinea în braţe micuţul animal care, încetul cu încetul, începuse să se liniştească. Aparent, iepuraşul avea doar laba frântă. Fotograful coborî din maşină. Aruncă o privire încrâncenată spre pădure, dar pe celălalt nu-l zări. Înjură, aprinse din nou o ţigară şi, neliniştit, porni cu paşi repezi pe drum. Dinspre pădure nu se auzea nici un zgomot. Bărbatul strivi mucul de ţigară şi strigă: — N-ai decât să rămâi aici, smintitule, şi nu uita să-l saluţi pe dracu'! Mai stătu un moment cu urechile ciulite, dar, cum nu primi răspuns, urcă furios la volan, porni motorul, apucă brutal schimbătorul de viteze şi demară. Nisipul de pe drum scrâşni sub roţi. După o clipă, maşina nu mai era acolo. Aşezat la marginea gropii, cu iepuraşul în braţe, ziaristul semăna cu o bătrână adâncită în gânduri, strângându-şi la piept împletitura şi andrelele. Zgomotul maşinii se stinse, soarele se grăbea să apună.