Inima îi bătea cu putere, avea palmele umede… Sar fi ascuns şi întro gaură de şarpe… Şi totuşi, nu avea de ales. Sprijininduse de o boxă, Rachel trase aer în piept şi se forţă să numere până la zece. Din fericire, simţea un miros familiar, de fân şi de cai, dândui curajul de a nu face cale întoarsă. În spatele ei necheză o iapă şi îşi trecu capul peste stinghia boxei, căutând parcă o mângâiere. Zâmbind, Rachel alintă cu vârful degetelor botul ei mătăsos. Afară, la numai câţiva metri, se afla poate răspunsul la problema care o obseda: Cord Cantrell. Cu ochii închişi, tânăra femeie căuta o soluţie de ultim moment… dar, era în zadar. Luase totul în consideraţie, încercase totul. Oricât de disperată ar fi părut., această încercare reprezenta ultima ei şansă. O briză călduţă pătrundea în grajdul deschis, aducând spre ea zgomotele obişnuite ale oricărei ferme: duduitul îndepărtat al unui tractor, lătratul unui câine, vocea unui bărbat, atât de dulce şi calmă, încât abia se auzea. Răspunzând parcă la ceea ce dorea tânăra să audă, vocea liniştitoare, joasă şi gravă se auzi dintrodată mai puternic. — Uşurel, frumoaso, e bine. – nui aşa? Nuţi fie teamă, no săţi facă rău. Jucânduse neatent cu coama iepei, Rachel închise ochii şi se lăsă în voia vocii aspre a necunoscutului. O voce care evoca nopţi calde şi senzuale, cearşafuri mototolite şi… Deschise brusc ochii. Doamne! Ce i se în tâmpla? Cu o mână tremurătoare îşi şterse fruntea îmbrobodită de sudoare. Nervii îi jucau feste, îşi spuse Rachel suflecânduşi mânecile cămăşii subţiri de bumbac. Asta era: o problemă de nervi. Îşi mai recapitulă încă odată micul discurs pregătit cu grijă. Trebuia să se arate cât mai calmă şi cât mai hotărâtă. Apoi, trăgânduşi cu hotărâre umerii înapoi se îndreptă spre bărbatul aşezat tot cu spatele. Rămase puţin deoparte, în afara privirii antrenorului, ca să nul deranjeze în plină treabă. Calul, o iapă tânără, de doi ani era viforoasă şi tresărea de fiecare dată când pătura îi atingea spinarea. Era un exemplar foarte frumos, poate prea în vârstă pentru un asemenea antrenament, dar proprietarii de cai pursânge întârziau adesea cu dresajul. — Hai, eşti o fată bună, reluă vocea stăpânită a dresorului. Slăbind frâul, puse pătura pe iapă şi o lăsă acolo. Calul se cabra, dar bărbatul îl ţinu. Cu putere, mângâindui coama cu afecţiune. Atunci, Rachel îl privi mai atent pe Cord Cantrell: era înalt, subţire, cu umerii laţi, cu picioarele lungi şi musculoase. Un bărbat frumos, cu adevărat. — Cord! Surprinsă, Rachel se întoarse şi văzu un cowboy cărunt traversând în goană locul de dresură. — Ţiam spus săptămâna asta să ţesali iapa şi tu nici măcar nu teai apucat! Speriată, iapa se trase înapoi şi fugi spre cealaltă margine a ţarcului. Cord îşi înăbuşi o înjurătură şi se întoarse încet. — A stat prea multă vreme liberă, Tom – spuse el despărţind puţin cuvintele pentru a se face mai bine înţeles. Dacă vrei să faci din ea un cal bun, ai nevoie de timp. — Mă grăbesc. Pentru mine iepşoara asta nu valorează nimic în starea asta, în care e acum. Ori o dresezi imediat, ori dăo lui Jim. El ştie să obţină rezultate rapide şi asta mă interesează. — Lui Jim”? Chipul lui Cord se împietri. — Dacă foloseşti cravaşa cu iapa asta, o vei pierde. Nu va mai folosi câţiva ani la nimic şi nimănui. — Puţin îmi pasă de ceea ce se va întâmpla peste câţiva ani. Eu vreau să vând calul acum. Nu pot hrăni nici un animal şi nici un angajat nerentabil. Gândeştete la asta, Cantrell. Omul se îndepărta deja, sub privirea furioasă a lui Cord. Cu pumnii strânşi, acesta îşi stăpânea cu greu furia. Apoi se întoarse şi tânăra îi văzu chipul crispânduse. Se îndreptă spre ea cu pasul uşor, fără săi dea atenţie. Neliniştită, Rachel se întoarse în grajd. Mai bine să nu jignească mândria lui Cord, arătândui că fusese martoră la incident. Aşadar, aşteptă să o depăşească, cu câţiva metri şi îl chemă. — Domnule Cantrell! El se opri şi se întoarse. — Ce sa întâmplat?