Cuvânt înainte

 Amintirile mele despre cotitura politică din 1989 au un albastru de telejurnal. Stau la televizor cu părinții mei și mă uit la știri. Pe ecran apar înregistrări cu oameni care sparg un zid cu dalta și ciocanul. Nu înțeleg importanța acestor imagini, dar înțeleg expresia de pe fețele părinților mei. M-am născut în 1981, în Germania de Vest, în apropiere de Bonn, capitala federală de atunci. Înainte de căderea Zidului Berlinului, nimeni din familia noastră nu-și închipuia că Rusia ar putea să devină, într-o bună zi, un element central în viața noastră. 

Atunci, lumea noastră și-a redobândit, aproape peste noapte, un punct cardinal de mult uitat: pe lângă nord, sud și vest – estul. La doar câteva luni de la căderea Zidului, am făcut, împreună cu părinții, cu surorile mele și cu eleva americană Kristin, venită la noi printr-un program de mobilitate, o vizită în acea parte a Germaniei care, la vremea respectivă, era încă RDG. Când ne-am întâlnit cu un detașament de soldați sovietici, Kristin s-a ascuns instinctiv. La mai bine de un deceniu mai târziu, mi-am început serviciul civil alternativ1 la Sankt-Petersburg. Atunci am plecat pentru prima dată la Moscova, cu un tren de noapte hodorogit. În prima fotografie pe care am făcut-o în capitala Rusiei se văd niște picioare negre, crăpate. În piața din fața gării dormeau, desculți, sute de oameni fără adăpost. În afara celor câtorva artere comerciale destinate superbogaților, Moscova era, pe vremea aceea, un oraș în mare parte sărac. Așa era în anul 2002. Astăzi, aceste lucruri par o amintire din negura preistoriei. Orizontul Moscovei e înțesat de zgârie-nori de sticlă. La metrou există Wi-Fi gratuit. Spre Sankt-Petersburg circulă trenuri rapide de același tip ca ICE-ul german. 

Rusia a făcut un salt evident spre modernizare. Tot atât de neîndoielnic este însă și faptul că în mintea oamenilor ritmul schimbării n-a fost la fel de rapid. În timp ce scriu aceste rânduri, umbrele Războiului Rece, care părea încheiat, au început să se întoarcă. Prăpastia dintre Est și Vest se adâncește din nou. De partea Rusiei, îndepărtarea de Occident se simte și la cei care nau trăit comunismul în mod conștient. Cauzele sunt multiple: unele capricii și idei fixe ale rușilor, propaganda rusească îndreptată împotriva străinătății, dar și anumite greșeli ale Vestului, care a înțeles sfârșitul Războiului Rece drept victorie definitivă, jignind astfel numeroși ruși. 

Ceea ce noi numim „cotitură“, „schimbare“ a însemnat pentru mine, acum 25 de ani, descoperirea unui univers fascinant. Răsăritul a devenit parte din viața mea. Băiatul meu răspunde la numele de Iuri, iar fata mea se numește Alexandra și-i spunem Sașa. Amândoi s-au născut la Moscova, iar când suntem în Germania le e dor de educatoarele lor de la grădinița din Moscova, Nastea și Iulia. Le doresc copiilor mei să crească într-o lume care să nu fie despărţită de noi ziduri, fie ele frontiere între state sau doar granițe în mintea oamenilor. În ultimii ani, termenul de Russlandversteher2 a fost discreditat. Cei carel folosesc îl percep ca pe o jignire. Este o evoluție fatală. Cine nu vrea să priceapă nimic este incapabil să se arate înțelegător și, pe lângă asta, apreciază greșit riscurile și pericolele. Cine nu înțelege ce se întâmplă în Rusia va miza, de teamă, pe delimitare, când de fapt corectă ar fi apropierea prudentă.