O SONERIE se desprinde din perete şi-şi anunţă proprietarul; nodul de la o cravată, recalcitrant şi pudic pînă la sălbăticie, muşcă degetul celui ce vrea să-l prindă; suprafaţa unui tort se preface în disc şi cîntă; comedoanele au conştiinţa propriei urîţenii; razele soarelui din apartamentul lui Colin au o elasticitate de polipi şi o coerenţă nestatornică de hidrargir; din magnetofonul lui Chick ţîşnesc lumini verzui cu viaţă autonomă; apartamentul lui Colin e un adevărat cuib matricial, umplut de un văzduh amniotic: pătruns de muzică, se rotunjeşte pînă la sferă, într-o echivalare directă a jubilaţiei, iar cînd ceva se fisurează într-un echilibru necunoscut, el se contractă, expulzîndu-şi rodul în moarte. Stratul lucrurilor. Alt strat e cel al oamenilor, mai înclinat spre schimbare, în ciuda aparentei versatilităţi mai accentuate a neînsufleţitului. Ei se mişcă într-un oraş cu sugestii pariziene lipsite de importanţă, într-o geografie minuţios descrisă pe mici porţiuni, aparent discontinue, unite însă în precizia neliniştitoare a fixităţii onirice şi în contururile de o sacadată intensitate ale grotescului şi absurdului. Oamenii sînt o prezenţă mai mult bănuită, figurile izolate sînt de altminteri rare, şi cînd totuşi apar, cu excepţia personajelor de prim-plan, au fie un rol de recuzită dinamică, fie de problematizare caricaturală. Munca apare ca o intruziune, sălbatică şi alienantă, a maşinii în om, sub o totală absenţă de finalitate, sau a unei vagi ierarhii administrative, aflate într-un ridicol contratimp funcţional, care înglobează pînă şi biserica, tarifată, hilar fastuoasă în ceremonial şi vegheată de un Isus din care nu a mai rămas decît comoditatea zîmbitoare şi indiferentă a unui semn. Mulţimile prinse în patimi unificatoare cad pradă unor masacre de o inocentă cruzime, fie în toiul distracţiilor de la patinoar, fie în pojarul fanatismului pentru, iniţial simpaticul, Jean-Sol Partre. Aparatul represiv, liberii profesionişti, corpul de utilitate