Bărbaţii de pe canapeaua mea este povestea neaşteptatei mele călătorii în imaginarul erotic al bărbaţilor. Ceea ce am aflat acolo despre dorinţele şi comportamentul pacienţilor, la confluenţa dintre sex şi iubire, nu numai că m-a surprins, dar m-a făcut să-mi reconsider opiniile, atât la adresa bărbaţilor, cât şi în privinţa mea. Modalităţile prin care o femeie poate căuta adevărul despre iubire sunt numeroase. Unele participă la cursuri de meditaţie sau întreprind, singure, călătorii în pustietate. Unele cumpără mormane de cărţi de dezvoltare personală, se aventurează în lumea întâlnirilor pe internet sau se antrenează pentru maraton. Eu nu a trebuit decât să merg la birou. Acum câţiva ani, ca proaspăt psiholog clinician, am por-nit în realizarea visului de a avea un cabinet particular în Manhattan. Exista însă un obstacol minor: încă nu îmi făcusem un nume. Oricine din domeniul meu poate confirma că durează până să îţi formezi o clientelă. Mai mulţi colegi mi-au sugerat că ar trebui să aleg calea mai dificilă, convenţională, alăturându-mă unui cabinet colectiv, implicându-mă în comunitate şi intrând în legătură cu ceilalţi medici, cu catedrele de psihologie din cadrul universităţilor şi cu alţi oameni din domeniu, care m-ar putea apoi recomanda. Am analizat sfatul lor şi beneficiile financiare prezentate de acceptarea unui post, dar tocmai făcusem un curs specializat de terapie sexuală, cu un psiholog renumit, şi debordam de entuziasm. Îndrumătorul meu de la spitalul din Brooklyn unde tocmai îmi terminasem rezidenţiatul a încercat să-mi scoată din cap o asemenea idee. – Terapie sexuală? Glumeşti? a spus el. E deja fumată. Acum toată lumea ia Viagra. Nimeni nu mai are clienţi pentru terapie sexuală.
TOP 10 Cărți