Cel mai viu în amintire îi rămăsese parfumul ei. Acela pe care îl păstra în baie. Sticluța  purpurie, lucioasă ce puita în ea esența dulce şi tare. Adult fiind, îl căutase înitr-o parfumeiie  până când găsise unul identic. Chicotise la  aflarea numelui: „Poison". Femeia obişnuia să şi-l pulverizeze pe încheieturi, dup care şi-l întindea pe gât, iar dacă  purta fustă , şi pe glezne.  îi părea atât de frumoasă acea imagine a încheieturilor ei fragile şi delicate, ce se  mângâiau cu grație! Mireasma i se răspândea în jur, făcându-l să râvnească mereu la clipa   apropierii, la clipa în care femeia avea să se aplece pentru a-l săruta. Mereu pe buze. Mereu  atât de domol, încât uneori se întreba dacă sărutul era vis ori aievea.  „Să ai grijă de sora ta", îi spunea mereu înainte de plecare, părând mai degrabă că pluteşte spre uşă . După aceea, nu reuşea niciodată să -şi amintească dac îi răspunsese ai voce tare sau  doar dăduse din cap.