ION CREANGĂ
Povestea lui Harap-Alb

AMU CICĂ ERA ODATĂ într-o ţară un crai care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecuse la mijloc de cînd aceşti fraţi nu mai avuseră prilej a se întîlni amîndoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuseră niciodată de cînd erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului, şi crăia istuilalt la altă margine. Şi apoi, pe vremile acele, mai toate ţările erau bîntuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămînea pînă la moarte.
Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.
Amu cică împăratul acela, aproape de bătrîneţe, căzînd la zăcare, a scris către frăţine-său, craiul, să-i trămită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoţi, ca să-l lase împărat în locul său după moartea sa. Craiul, primind cartea, îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa şi le zise:
— Iaca ce-mi scrie frate-meu şi moşul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împăraţi peste o ţară aşa de mare şi bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voinţa cea mai de pe urmă a moşului vostru.
Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală şi zice:
— Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, pentru că sînt cel mai mare dintre fraţi; de aceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme şi cai de călărie, ca să şi pornesc, fără zăbavă.