Nu știe spre ce să-și îndrepte privirea. Ușa de la intrarea în bloc e prea brăzdată de cicatrici și prea ciobită ca să se uite la ea, iar strada din spatele ei e, în mod neașteptat, goală, ca și cum orașul ar fi fost evacuat, iar ea ar fi singura care n-a aflat. În asemenea momente există oricând jocul care să-i distragă atenția. Deschide mapa de teren, din piele, și și-o sprijină de piept. Jocul devine tot mai dificil cu cât merge mai în urmă. Majoritatea inspectorilor din ultimul deceniu, cu aproximație, sunt încă membri ai asociației și pot fi ușor identificați: LMT, MG, BP, JW. Deocamdată nu-i plac în mod deosebit cei care au fost înaintea ei în Walker 125. Martin Gruber mestecă mereu cu gura deschisă și-i place să jongleze cu ochiul lui de sticlă. Marele Billy Porter face parte din vechea gardă și se mândrește cu asta. De multe ori, întorcându-se în Groapă după vreo misiune scurtă, Lila Mae l-a auzit desfătându-i pe băieți cu povești despre vremurile de aur ale asociației. Deși nu face niciodată comentarii concrete, toată lumea înțelege limpede la ce și la cine se referă Marele Billy Porter cu croncănitul lui răgușit. Rebel față de ordinea birocratică din Groapă, biroul din lemn de stejar al Marelui Billy iese din șir pe interval, pentru ca el să-și poată așeza făptura mătăhăloasă direct sub unul dintre ventilatoarele din tavan. Zice că se încinge foarte ușor, și, în zilele caniculare ale verii, părul care i-a mai rămas îi alunecă din pieptănătură și șuvițele umede i se relaxează în spirale ca de cochilie. E un proces lent; dacă-l urmărești, e ca și cum ai aștepta acele ceasului să ajungă la fix. Dar până la urmă se întâmplă. Toți inspectorii care au fost până acum în Walker 125 erau empiriști. Din câte-și dă ea seama. Când ajunge cu cincisprezece ani în urmă, inițialele din registru nu-i mai trezesc în minte amintirea nici unui chip.

Le recunoaște din registrele de verificări tehnice ale altor lifturi din alte clădiri, dar nu i-a întâlnit niciodată pe cei care le poartă. JM, de pildă, apare și în registrul liftului de la care Lila Mae tocmai a plecat acum jumătate de oră, iar EH, a descoperit ea în timp, are o predilecție pentru saboții uzați, la care nu se uită nimeni în afară de adevărații cârcotași. Să verifici saboții e pierdere de vreme. O parte dintre inspectorii de la începuturi apar probabil în tablourile de pe pereții din Groapă. Figurile din aceste tablouri au freza cu cărare într-o parte pe care asociația o cerea pe atunci, pieptănătura respectabilă a bărbaților dotați cu simțul datoriei și al responsabilității. Frizurile sunt accidente utilitare care sugerează onoare, fidelitate și frăție până la moarte. Frizerul aflat la două numere mai încolo de sediul asociației, cel de la care răsuna întotdeauna muzică de fanfară, se specializase. Cel puțin așa se spune. Câțiva dintre inspectorii mai tineri au început să poarte din nou tunsoarea aceasta, numită „Safety“. Lila Mae are cărare pe mijloc, și părul îi cuprinde fața rotundă cu mii de degete flămânde