Marele sfat al îngerilor negri s’a adunat în şedinţă extraordinară. Iau parte încornoraţi a căror vârstă întrece pe aoeea a pământului, alţii mai tineri care sau remarcat în diverse misiuni printre oameni, precum şi slugile mai de seamă, care, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, au adus multă apă la moara Tartarului: Eva, Ahasverus, Nerone, Atila, Nobel, Lemn şi alţii. Prezidează Scaraoschi... E mai bătrân decât universul şi mai întunecat ca niciodată. Nici în vremea Potopului, când dispariţia, oe părea de neînlăturat, a întregei omeniri, i-ar fi aruncat supuşii în primejdioasă lenevie, iar el însuşi ar fi pierdut unicul front de luptă împotriva lui Dumnezeu, nu arăta o faţă atât de posomorâtă şi nu scotea din ochii-i de jar atâtea scântei. Membrii Marelui Sfat, şi cei de drept şi cei cu vot consultativ, cunosc pricina care otrăveşte viaţa stăpânului şi aşteaptă cu teamă cuvântul şi hotărîrea întunecimii Sale.

Maimarele oştilor alungate din cer, pentru vina de a se fi răsvrătit împotriva lui Dumnezeu, nu-şi lasă Divanul să aştepte prea mult. Pe semne că el însuşi doreşte o rezolvare grabnică a chestiunilor la ordinea zilei. După ce onorează cu o privire, ca o sentinţă de condamnare, pe fundatorul raiului bolşevic, începe cu voce de tigru ameninţat: — Prea cinstiţi şi prea smeriţi divăniţi! Dinclipa în care Dumnezeu ne-a izgonit din cereasca lui împărăţie, pentru o pricină pe care teologii o numesc obrăznicie, şi până la apariţia primilor oameni, soarta noastră a fost cum nli se poate mai tristă. Miliarde de ani am trăit spânzuraţi în văzduh, pătimind prin smârcuri sau rătăcind pe fundul mărilor şi al oceanelor. N’aveam alt rost în univers, decât acela de a ofta zadarnic după oeeace pierdusem.