Tratatulpropus de D. Marcelii şi A . Braconnierse prezintă ca o lucrare de sinteza şi de actualitate. E l ne oferă un tablou de ansamblu al psihopatologiei adolescentului:, luând în considerare contribuţiile cele mai recente. Ceea ce frapează la lectura este faptul că\ într-un domeniu în care s-au spus atât de multe lucruri, şi deseori foarte bine, autorii reuşesc să evite locurile comune şi banalităţile, li citim cu atât mal multă plăcere şi interes cu cât, ţinând seamă de ideile şi cunoştinţele de multă vreme dobândite, ei le prezintă într-o lumina nouă, integrându-le în reflecţiile şi întrebările contemporane. Interesul practic al lucrării este evident. La bilanţul cunoştinţelor teoretice se adaugă experienţa şi reflecţia concretă a oamenilor de teren, a practicienilor. Găsim la fiecare pagină remarca practică sau judecata de bun simţ ce stau mărturie în acest sens. Să menţionăm interesul cu totul particular al capitolului intitulat « Adolescentul şi dreptul», redactat de către M. Chadeville-Prigent, judecător la Tribunalul pentru copii din Creteil Interesul practic este dublat de un interes teoretic. 

Este vorba de o reflecţie de ansamblu asupra psihopatologiei adolescenţei. Dificultatea, aici, constă în efortul de a concilia coerenţa ansamblului cu diversitatea sistemelor de referinţă. Fără îndoială că această problemă nu este proprie doar acestei perioade a existenţei. Ea îmbracă totuşi o acuitate specială datorită incidenţei deosebite a maturizării biologice şi a interacţiunilor sociale, la o vârstă la care se formează deja organizări psihopatologice relativ stabile. Nu se mai poate da prioritate problemelor de dezvoltare, ca în cazul copilului. Nici nu ne putem sprijini nici pe reperele nosografice ale vârstei adulte. In acest sens, dificultatea este salutară căci ne protejează de o anume comoditate a gândirii, care erodează câteodată reflecţia asupra psihopatologiei, atât la copil cât şi la adult. A utorii sunt îndreptăţiţi să sublinieze dificultatea de a stabili limitele între normal şi patologic. La adolescenţă, mai mult decât la orice altă vârstă, gravitatea consecinţelorpractice ale conduitelor nu depinde numai de organizarea personalităţii. Noţiunea de criză nu este suficientă de altminteri pentru a explica aceasta distanţă. 

Este necesar sa adâncim reflecţia asupra noţiunii de conduită. Marginali^area socială caracterizata în parte statutul adolescenţei, cel puţin în societatea noastră. Exacerbarea anumitor conduite este din acest motiv favorizată, fără a avea nimic în comun cu ponderea vreunei alterări a funcţionării mentale sau a relaţiilor familiale. Eacilitatea trecerii la act este un alt factor, şi el subliniat de numeroşi autori. Insă prea adesea ne mulţumim să explicăm cauzele sociale ale marginalizării sau motivele psihologice ale acestei tendinţe de trecere la act, fără a încerca să descriem particularităţile acestei «puneri în act »^, atât de specifică adolescenţei. Unul din punctele de originalitate ale prezentei lucrări este acela de a întreprinde o reflecţie aprofundată, prin studiul conduitelor patologice, asupra acestor particularităţi.