Titlu Legaturi de familie

Autor Danielle Steel
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-danielle-steel-legaturi-de-familie-pdf

Viaţa tinerei Annie Ferguson, arhitect în plină ascensiune, se schimbă pentru totdeauna în urma unui apel telefonic survenit într-o seară de duminică. Peste noapte, ea devine mama celor trei copii ai surorii decedate într-un accident de avion, împlinind, cu preţul renunţării la propria viaţă, o promisiune pe care nu o va regreta niciodată. Acum, la patruzeci şi doi de ani, Annie are o familie care înseamnă totul pentru ea şi o carieră de succes, dar se trezeşte dintr-odată singură. Nepoţii au crescut şi îşi iau fiecare zborul din cuibul familiei spre propria viaţă, iar ea trebuie să găsească cea mai potrivită cale de a-i ghida şi de a-i ajuta să treacă prin propriile lor încercări. Numai că, atunci când se aşteaptă mai puţin, şansa îi schimbă încă o dată viaţa, îndreptând-o în cea mai surprinzătoare direcţie dintre toate...

Din Manhattan la Paris şi până în Teheran, Danielle Steel conturează o poveste puternică şi captivantă, menită să ne reamintească tuturor cât de provocatoare şi de neprevăzută poate fi viaţa noastră şi cum ne ţin împreună legăturile de familie. Urmăriţi în volumul al optulea al colecţiei.Moştenirea, o nouă poveste semnată Danielle Steel. Cu peste 590 de milioane de exemplare cumpărate în întreaga lume, Danielle Steel este cel mai bine vândut autor în viaţă din toate timpurile!