Janet Coombe stătea pe dealul de deasupra Plyn-ului. privind în jos spre port. Deşi soarele era sus pe cer, orăşelul era încă învăluit în ceaţa dimineţii. Se agăţa de Plyn asemenea unei cuverturi subţiri care împrumuta locului o tentă de irealitate ca şi cum totul fusese binecuvântat de atingerea unor degete duhovniceşti. Refluxul se retrăgea, apele liniştite scăpaseră, parcă, din port devenind una cu marea, cea netulburată. Frumuseţea calmă a cerului încă alb nu era tulburată de nici un nor rătăcitor sau de vreo pală de vânt. Pentru o clipă, un pescăruş se roti prin aer. întinzându-şi aripile spre soare, pentru ca apoi să ţipe, pierzându-se în ceaţă. Lui Janet i se părea că dealul acesta era propria ei lume, o planetă mică, de o stranie claritate şi înţelegere; unde toate gândurile chinuitoare şi întrebările bizare . ale inimii devin calme. Ceaţa albicioasă îngropa grijile şi îndoielile vieţii cotidiene şi odată cu ele toate îndatoririle sâcâitoare şi felul prostesc de a se purta al ţăranilor. Aici în vârful dealului nu era niciun pic de ceaţă, nu erau umbre, ci doar liniştea calmă a unei după amieze însorite. 

Era aici un soi de libertate ce nu ţinea de Plyn. ci făcea parte din aer şi din mare; asemenea frunzelor ce cad vesele toamna sau aripilor unei păsări. La Plyn era necesar să fugi spre alte cuiburi şi de dimineaţă până noaptea erau grijile şi necesităţile gospodăriei, o mână de ajutor aici, alta dincolo. încurajările celor din jurul tău. o vorbă bună şi era aproape un făcut să aştepte ceva în schimb. Acum ea va deveni femeie, un început de viaţă nouă după cum îi spusese predicatorul. 

Poate asta o va schimba, tristeţea o va însoţi dar şi bucuria, dar dacă va avea o încredere fără margini în Dumnezeu care este Tatăl nostru al tuturora, în final ea va cunoaşte pacea şi providenţa divină. Era bine să urmeze aceste cuvinte drepte deşi drumul spre Ceruri este un drum anevoios şi mulţi cădeau pe lângă drum, pierduţi de propriile lor păcate. Fără îndoială că predicatorul spunea adevărul, dar niciodată nu sufla vreun cuvânt despre lucrurile plăcute legate de inimă. Singur Dumnezeu este demn de o mare iubire. Aici, pe deal, oile dorm unaîntr-altaîn nopţile friguroase, mama protejându-şi puii de vulpea care se furişează în umbra tufişurilor pentru a fura. 

Până acum, niciunul dintre aceste lucruri nu cunoaşte dragostea pentru Dumnezeu, spunea predicatorul. S-ar putea ca el să nu ştie adevărul fiecărei păsări, fiare sau flori şi că şi ele erau nemuritoare ca şi fiinţa umană. Janet îngenunche lângă mal şi atinse o primulă, pală şi uitată care crescuse pe malul apei. O mierlă ţipă de pe o ramură, deasupra capului ei, apoi zbură risipind florile albe pe părul ei. Era ziua ei de căsătorie. Mama ei încă pregătea bucatele pentru invitaţii care aveau să vină, iar surorile ei aşezaseră rochia ei de mireasă pe pat cu mâini tremurânde. în curând, clopotele vor răsuna, iar ea şi vărul Thomas, dragul ei viitor soţ, vor sta în faţa altarului şi, în faţa lui Dumnezeu vor fi declaraţi soţ şi soţie. Ochii Iui Thomas se vor lăsa în jos cu respectul cuvenit şi va asculta cu sfinţenie cuvintele predicatorului; dar Janet ştia că ochii ei vor fugi spre raza de lumină ce se strecura printre ferestrele bisericii şi mintea ei va călători de-a lungul dealurilor liniştite, scăldate de soare