Am impresia cã moartea este o privire care mã
pândeote în permanenþã. Fiecare gest al meu e sortit
sã fie analizat de o forþã superioarã, acea forþã care
e viitorul meu de om descompus. Mi se întâmplã
asta încã de la o vârstã fra gedã. Trã iesc gândindu-mã
tot timpul cã într-o zi nu voi mai trãi. Reuşesc astfel
să fiu foarte pozitiv şi mai ales sã savurez fiecare
clipã. Sunt în stare sã gãsesc ceva plãcut, cât de mic,
chiar oi-n cele mai groaznice momente. De exem -
plu, în metrou, înghesuit oi transpirat, pot sã-mi
spun cu toatã con vingerea: „Ce noroc totuoi cã sunt
în viaþã!“ Ace laoi lucru mi se-ntâm plã oi în relaþiile
amo roase. Mã uit la mine cum iubesc, atent mereu
să nu stric nimic într-o inimã care bate pentru mine.
Când mã tre zesc lângã o femeie, îi contemplu ure -
chea oi încerc sã foto grafiez mental strãlucirea ei
aparte. atiu cã într-o zi voi sta întins, nemiocat, faþã-n
faþã cu moartea, oi cã nu-mi vor mai rãmâne decât
aceste amin tiri ale amorurilor trecute.