Cuvânt înainte şi dedicaţie 

David Rolfe Graeber a murit la vârsta de 59 de ani, pe 2 septembrie 2020, la trei săptămâni şi ceva de când terminaserăm de scris această carte, care ne acaparase mai bine de zece ani. Ea a început ca o distragere de la îndatoririle noastre academice mai „serioase”: un experiment, aproape un joc, în care un antropolog şi un arheolog încercau să reconstruiască genul de mare dezbatere despre istoria omenirii cândva destul de obişnuită în domeniile noastre, dar de data aceasta cu dovezi moderne. Nu existau reguli sau termene-limită. Scriam cum şi când aveam chef, ceea ce a devenit treptat o activitate zilnică. Pe măsură ce proiectul lua amploare, în ultimii ani dinaintea finalizării sale, nu rareori se întâmpla să vorbim şi de două-trei ori pe zi. De multe ori nu mai ştiam cine a venit cu cutare idee sau cutare set nou de date şi exemple; totul intra în „arhivă”, care a ajuns rapid să conţină materiale ce nu ar fi încăput într-o singură carte. Rezultatul nu este un mozaic, ci o adevărată sinteză. Ne-am dat seama că stilurile noastre de scriere şi de gândire convergeau tot mai mult în ceea ce a devenit în cele din urmă un singur curent. Dându-ne seama că nu dorim să punem punct călătoriei intelectuale în care porniserăm şi că multe dintre conceptele introduse în această carte ar merita să fie aprofundate şi ilustrate mai amplu, am plănuit să scriem şi nişte continuări: nu mai puţin de trei. Dar această primă carte trebuia să se termine undeva, iar pe 6 august, la ora 21.18, David Graeber a anunţat pe Twitter, cu condeiul său caracteristic (şi parafrazându-l pe Jim Morrison), că e gata: My brain feels bruised with numb surprise („Creierul meu se simte rănit de uimire năucă”). Am ajuns la final aşa cum am început, în dialog, cu ciorne care treceau constant de la unul la altul pe măsură ce citeam, împărtăşeam şi discutam aceleaşi surse, adesea până în zori. David a fost mult mai mult decât un antropolog. A fost un activist şi un intelectual public de renume internaţional, care a încercat să trăiască în acord cu ideile sale de justiţie socială şi emancipare, dând speranţă celor oprimaţi şi inspirându-i pe nenumăraţi alţii să-i urmeze exemplul. Această carte este în memoria lui David Graeber (1961-2020) şi, aşa cum şi-a dorit el, în memoria părinţilor săi, Ruth Rubinstein Graeber (1917-2006) şi Kenneth Graeber (1914-1996). Odihnească-se în pace împreună.