Titlu Cine suntem și cum am ajuns aici

Autor David Reich
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Știință

Cine suntem și cum am ajuns aici

PREFATA 

 Dacă v-ați vizitat vreodată neamurile de la țară, este foarte probabil să fiți primit pe ulică întrebarea: „A/al cui ești tu?" Batrânele ce se adună în fața porților sunt experte în genealogiile locale și pot rapid să identifice relații de rudenie pornind de la părinți și, apoi, creionând liniile de descendență și căsătorie ce definesc identitatea unei persoane. În timpul cercetărilor etnografice, m-au fascinat întotdeauna curiozitatea lor și complexele analize pe care localnicii le făceau despre legăturile dintre oameni, ca niște antropologi amatori. Până la urmă, puneau aceleași întrebări pe care și le pun oamenii de știință ce studiază omul și umanitatea. Spune-mi din cine te tragi ca să-ți spun cine ești. Răspunsul inițial și cel mai simplu este cel pe care îl dădeau unii copii mai țurlubatici. ,,Sunt al lu' mama ~i-al lu' tata". În mod direct, oamenii se trag din părinții lor, iar sistemele culturale de rudenie codifică această relație în diverse moduri. La nivel biologic, însă, există un singur proces de descendență comun tuturor oamenilor (ca și altor animale). 'Apără-m pe lume din fertilizarea celulelor reproductive feminine (ovule) cu gameti masculini (spermatozoizi). Procesul central din zigotul rezultat este combinarea genelor celor doi părinți, iar noul organism va primi exact jumătate din materialul genetic de la fiecare dintre ei, fiecare microcomponentă fiind selectată într-un mod aleatoriu. Acest element biologic va rămâne neschimbat din momentul concepției și va juca un rol fundamental în existența noastră. De la firele de păr până la neuroni, fiecare celulă din corpul nostru conține o copie identică a ADN-ului nostru - cu excepția unor mutații minore. Dacă nu avem un geamăn monozigotic conceput din diviziunea celulară a unui ovul fecundat, genomul nostru este unic, deși este aproape similar cu genomul celorlalți oameni. O infimă variație de 0,001 procente este responsabilă pentru diferențele de aspect și funcționare ce le găsim în interiorul speciei noastre. Diferențe aparent minore la nivel genetic pot duce însă la diferențe uriașe între specii. ADN-ul nostru este 99% identic cu cel al cimpanzeilor și 60% cu cel al musculitei de otet (faimoasa Drosophila melanogaster folosită în biologie ca un organism model datorită rapidității de reproducere și simplității genetice). Diferențele importante apar însă la nivelul unei părți fundamentale a ADN-ului. Din punct de vedere chimic, ADN-ul este o moleculă complexă. Din punct de vedere biologic, ADN-ul este informație. Mai multe metafore au fost folosite pentru a descrie într-un mod intuitiv ce este și ce face ADN-ul. Un ar fi ca genomul este ca planul unui arhitect. Undeva în dublul lanț spiralat de polinucleotide se află schița detaliată a rinichilor, a structurii osoase, a culorii părului sau a formei urechilor. O altă metaforă sugerează că ADN-ul este ca un program de calculator, un software. Formula chimică complexă a acidului dezoxiribonucleic ar putea fi asemănată unor linii de cod care conțin instrucțiunile de construire a fiecărei părți a organismului și a sistemului său de organizare.

Listată pe: