FORME ALE ENIGMELOR ÎN ISTORIA OMENIRII Istoria este o etapă târzie din existenţa omenirii şi un şir discontinuu de fapte pe care le cunoaştem retrospectiv numai dacă fiecare deosebit şi mai multe împreună au izbutit să se reflecte în destule documente contradictorii, din confruntarea cărora istoricul nepărtinitor găseşte mijloacele logice de a deduce adevărul. Istoria ca studiu ştiinţific se bizuie pe documente. Dar ce sunt documentele? Sunt fapte înregistrate subiectiv de nişte oameni care ştiu sau presimt că vor fi cercetaţi de alţi oameni. Istoricul are nevoie de obiectivitate, însă materialul cercetărilor sale e în mare parte subiectiv. Acest material e cu atât mai subiectiv, cu cât autorul lui a fost mai conştient de valoarea documentară a înregistrării. Şi iată de ce documentele arheologice devin din ce în ce mai preţuite: nefiind în genere înregistrări cu scop documentar, ele îşi păstrează nealterată valoarea documentară. Dacă documentele istorice (de pildă, cele scrise) induc adesea în eroare cercetarea ulterioară, fie pentru că sunt false, fie pentru că sunt superficiale, cum se vor comporta faţă de istoric documentele ante-istorice, adică cele tratate de obicei drept enigme? Soluţiile mai curente sunt două: ignorarea documentului sau căutarea simbolurilor. Evoluţia cunoaşterii are mereu un caracter concentric, din centru spre circumferinţă. Această evoluţie porneşte de la centrul comun al tuturor cercurilor, care este totodată şi cel mai mic cerc; acolo se poate fixa începutul omenirii. Dar de la un cerc la altul, oamenii au lăsat nenumărate pete albe, enigme, simboluri (care sunt consolări ale cunoaşterii) şi mituri (care sunt crize ale cunoaşterii). Privită în sine, protoistoria şi chiar şi istoria omenirii lasă prea multe aparenţe bizare sau chiar absurde, pe care simbolul sau ignorarea vin să le îndulcească temporar. Dar din aceste treceri pe lângă problemă cunoaşterea nu câştigă nimic. Enigmele istoriei trebuie considerate într-un plan mult mai vast decât până acum. Epoca noastră de mari mutaţii în metoda de cercetare a naturii şi a existenţei impune revizuiri în vechea optică asupra enigmelor care au fost presărate, de cauze necunoscute, în lungul istoriei umane. Noile ştiinţe care au părăsit domeniul clasic al magiei spre a intra direct în laboratorul savantului modern deschid şi aici căi noi de cercetare. Industria nucleară, cibernetica, bionica, satelizarea capsulelor cu pasageri pe orbite extraatmosferice şi alte preocupări ale industriei omeneşti au şi intrat în uz; dar se supun cercetării ştiinţifice riguroase până şi fenomenele parapsihologice, unele de pe acum folosite de cosmonauţi (comunicările numite altădată cu dispreţ telepatice), altele (psihotronica) aflate la începutul experimentării.