Chiar dacă reacţia ei la durerea pricinuită de agrafa de birou ce îi înţepase
degetul fusese spusă încet,Hollis Blake se uită dincolo de tejghea,să se asigure
că nu o auzise nimeni.Apoi se uită în jos să vadă dacă nu cumva îşi pătase
bluza.Ţesăturile acestea vechi nu aveau nimic sintetic în ele care să facă mai
simplă curăţarea lor,dar totul era în regulă.Bluza apretată,cu marginea ei de
dantelă,era încă albă ca laptele.Costumul era dificil de întreţinut şi,în mod
sigur,nu era cea mai potrivită îmbrăcăminte de purtat toată ziua,dar aşa stabilise
mami.Hollis îşi duse degetul la gură şi şi-l supse,încercând să-şi potolească
durerea.
-Ia te uită la rochiţa asta drăguţă,Madge.Remarca,făcută pe un ton nazal,
aparţinea unei femei cu păr roşcat,de vârstă mijlocie,care purta un tricou pe care
scria „fă-mi-o pur şi simplu”.Hollis,ale cărei urechi nu erau încă obişnuite cu
accentele americane,zâmbi strâmb atât din cauza glasului femeii,cât şi din cauza
ciudăţeniei cu care era îmbrăcată.Mami precis că nu ar fi aprobat aşa ceva,se
gândi ea.Roşcata ţinea în mână o rochiţă de un alb delicat,pentru botez,care era
expusă pe o masă rotundă împreună cu alte lucruri pentru copii-oglinjoare de
argint,piepteni mici şi seturi de perii,rame de porţelan pentru fotografii şi botoşei
împletiţi de mână.Prietena ei,Madge,care era îmbrăcată într-un sveter portocaliu,
strălucitor,şi cu o cămaşă asortată,din şifon,privi în jur şi spuse pe un ton plictisit
şi monoton:
-Da,e drăguţă.Niciuna din cele două femei nu îi era cunoscută.După şase luni de
activitate în magazin,Hollis îi ştia destul de bine pe clienţii obişnuiţi.Dar,ca
majoritatea clienţilor,păreau destul de înstărite.