În primii cinci ani de viaţă, Alma Whittaker a fost într-adevăr un simplu pasager pe lumea aceasta – cum suntem cu toţii la vârste atât de fragede –, astfel încât povestea ei nu era încă nobilă şi nici cine ştie ce interesantă, dincolo de faptul că mogâldeaţa cea prea puţin drăgălaşă îşi petrecea zilele fără nici o boală şi nici un incident, înconjurată de un lux aproape nemaiîntâlnit în America vremurilor ei, chiar şi în eleganta Philadelphie. Cum ajunsese tatăl ei să strângă o asemenea avere e o poveste care merită spusă aici, cât aşteptăm ca fata să crească şi să ne capteze din nou interesul. Asta pentru că nici la 1800 nu era mai obişnuit decât în alte vremuri ca un om născut în sărăcie şi aproape analfabet să devină cel mai bogat locuitor al oraşului său. Deci mijloacele prin care a prosperat Henry Whittaker sunt într-adevăr interesante – deşi poate nu chiar nobile, după cum el însuşi ar fi mărturisit-o primul. Henry Whittaker se născuse în 1760 în satul Richmond, pe Tamisa, în amonte de Londra.

Era cel mai mic copil al unor părinţi săraci, care şi aşa aveau cam prea mulţi copii. Crescuse în două camere cu podea de pământ bătătorit, cu un acoperiş aproape corespunzător, cu o singură masă pe zi, luată la vatră, cu o mamă care nu bea şi un tată care nu-şi bătea familia – aşadar, în comparaţie cu multe familii de atunci, dusese o existenţă aproape îndestulătoare. Mama lui avea chiar un petic de pământ al ei în spatele casei, pe care creştea nemţişori şi lupin, în stil decorativ, ca o cucoană. Dar pe Henry nu-l păcăleau nemţişorii şi lupinul. Toată copilăria avea să doarmă la doar un perete depărtare de porci; sărăcia avea să-l umilească în fiecare clipă a vieţii lui. Poate că Henry s-ar fi simţit mai puţin bătut de soartă dacă n-ar fi văzut în jur o bogăţie cu care să-şi compare propria situaţie sărmană – dar băiatul a crescut având sub ochi nu orice bogăţie, ci însăşi bogăţia regală. La Richmond exista un palat cu grădini ornamentale, numite Kew, cultivate cu pricepere de prinţesa Augusta, care adusese cu ea din Germania o suită de grădinari care de-abia aşteptau să facă un peisaj fals şi regal din păşunile englezeşti cele reale şi umile. Fiul ei, viitorul rege George III, îşi petrecea verile acolo. Odată ajuns pe tron, George aspira să facă din Kew o grădină botanică demnă de orice rivală continentală. Pe insula lor rece, umedă şi izolată, englezii erau cu mult în urmă faţă de restul Europei în domeniul botanicii, iar George III abia aştepta să câştige teren.