Cunoaștem cu toții pe câte cineva din categoria celor care vor să-i mulțumească pe ceilalți. Poate că se străduiesc să spună ce vor, sau nu le place să înoate împotriva curentului. S-ar putea să-și ceară scuze chiar și când n-au greșit cu nimic sau să se simtă vinovați pentru că și-au schimbat planurile. Fac parte din categoria celor cărora le vine mai ușor să spună da decât să explice de ce nu. Poate că le cumulează pe toate acestea. Poate că ești chiar tu unul dintre ei? Eu însămi obișuiam să fiu așa, gata să-i mulțumesc pe alții. Născută cu punctualitatea caracteristică în dimineața zilei în care eram așteptată, am fost un copil care avea talentul de a-i face pe oameni fericiți. Mă încânta să-i distrez pe invitați atunci când părinții mei dădeau câte o petrecere și mergeam de bunăvoie în vizită la căminele de bătrâni să le cânt colinde de Crăciun. Aidoma unui cameleon, mă puteam adapta pentru a face față oricărei obligații sociale și-mi foloseam energia ca să le dau oamenilor ceea ce-și doreau. Ca adult, m-am surprins vădind aceeași atitudine la serviciu și cu prietenii, dând întâietate fericirii altora și părând incapabilă să zic nu. Evitam riscul de a displăcea (în realitate, eschivându-mă de la riscul de a fi nemulțumită de mine însămi), dar tendința mea de a le face pe plac celorlalți m-a împiedicat să duc o viață autentică și, câteodată, chiar m-a îmbolnăvit. Între timp, această tendință s-a redus considerabil și mă simt mult mai bine în pielea mea. În practica mea clinică, în calitate de psihoterapeut, văd zilnic oameni încâlciți în complicatele dileme ale unor vieți în care nu pot satisface pretențiile tuturor, dar nu le este îngăduit încă să caute propria lor satisfacție. Depunem eforturi, împreună, pentru ca ei să ajungă la concluzia eliberatoare că este o himeră să încerci să-i mulțumești pe ceilalți, așa că ideea ar fi să nu mai încerce. Dependenții emoționali aflați în recuperare se pot uita înapoi și pot afirma, în cunoștință de cauză: „Aș dori să fi știut atunci ceea ce știu acum!“ Că a te mulțumi pe tine nu înseamnă să spui: „Eu, primul sau prima“, ci, pur și simplu: „Și eu“. Această carte a fost scrisă pentru a vă ajuta să cunoașteți acum lucrurile pe care le-ați fi cunoscut atunci.