De ce să plec? Totul începe cu un telefon. Stridențe, vibrații și clopoței sfâșie liniștea cu un soi de nerăbdare mecanică, forma pe care deseori o ia destinul în ziua de azi. Deși ocupat cu scrisul, arunc o privire la aparat, identific un număr de Roma și răspund. 

— Sandro sunt, editorul tău italian. Am fost sunat de la Vatican în legătură cu tine. Un responsabil de nivel înalt. Poate să te contacteze direct? 

— Pentru un interviu? Cum mai participasem la emisiuni organizate de massmedia Vaticanului, îmi iau agenda de întâlniri. 

— Nu! Ceva mai important de-atât… 

O să-ți explice el. Vocea gravă, minerală, de obicei atât de liniștită a lui Sandro Ferri trădează o anume emoție.

 — Sandro, deci știi mai multe decât mine… 

— Da… — Și nu vrei să-mi spui nimic?

 — Îi dau numărul tău de telefon, bine? Oare e efectul unui presentiment? În mine se deschide ușa unei totale disponibilități. Lăsând baltă ecranul computerului, pe care plutește o frază neterminată, împing scaunul, părăsesc biroul, cobor în bucătărie și mă consacru ceremonialului ceaiului: alegerea esenței zilei dintre borcănele, încălzirea apei la 70 de grade, pregătirea filtrului și a recipientului, diferite acțiuni care mă absorb, îndepărtând întrebările. Mintea nu-mi schițează nici o ipoteză, aștept cuminte, ca o pagină albă. Telefonul se agită și bâzâie din nou. Se afișează un al doilea număr roman. Din cabinetul lui de la Sfântul Scaun, Lorenzo Fazzini îmi expune propunerea într-o franceză melodioasă: 

— Aici, la Vatican, vă apreciem și credința, și libertatea. Ne-am bucura foarte mult să vă trimitem în Țara Sfântă: veți vizita niște locuri, veți avea niște întâlniri și poate vă veți întoarce cu o carte, cu jurnalul călătoriei. Ce părere aveți? Oferta scapără cu sclipirea teribilă a evidenței. Înțeleg în sfârșit de ce mi-au eșuat numeroasele tentative de a duce la bun sfârșit această expediție al cărei vis mă mângâiase întratât, pe care chiar o planificasem în mai multe rânduri în decursul ultimilor ani, în familie sau alături de prieteni evrei: fiindcă trebuia să se desfășoare în aceste condiții. Am stat de vorbă, învăluiți de bucuria de a lua în considerare această perspectivă. Conversând, simțeam că-mi cresc aripi al căror avânt l-am domolit înainte de a închide: pe când? Cum să găsesc timp pentru o călătorie lungă? Luni de scris îmi blochează orizontul, în timpul cărora, legat de birou, am de terminat Soarele întunecat, tomul egiptean al ciclului romanesc Străbătând secolele, căruia îi vor urma alte cinci volume, solicitându-mi și ele prezența… Voi fi obligat să refuz.