AVEAM BAGAJELE FĂCUTE şi proviziile erau încărcate. Eram pregătit să pornesc în aventură. Şi uite aşa, într-o după-amiază târzie de vară, l-am înşfăcat pe ezitantul meu prieten, Drew, ca să explorăm împreună noi lumi şi, speram eu, să găsim puţină fericire pe parcurs. Întotdeauna am crezut că fericirea se află imediat după colţ. Şmecheria e să găseşti colţul potrivit. La scurt timp după ce am pornit în călătorie, Drew a început să dea semne de nelinişte. M-a rugat să facem cale întoarsă, însă eu am insistat să ne continuăm aventura, mânat fiind de o irezistibilă curiozitate. Ce urma să descopăr de-a lungul călătoriei? Pericole? Magie? Vroiam să ştiu, şi până în ziua de azi sunt convins că aş fi ajuns acolo unde încercam, dacă Poliţia din Baltimore nu ar fi tras concluzia, pe care eu am considerat-o pripită la vremea respectivă, că o autostradă intens circulată nu este locul cel mai indicat pentru doi puşti de cinci ani. Unii oameni dobândesc virusul călătoriei. Alţii se nasc cu el. După expediţia eşuată alături de prietenul meu Drew, patima mea, dacă o pot numi aşa, s-a domolit o bună bucată de vreme. Însă s-a reaprins cu şi mai multă ardoare după ce am terminat facultatea. Îmi doream cu disperare să văd lumea, de preferat pe banii altora. Dar cum puteam să o fac? Nu aveam niciun fel de abilităţi „vandabile': niciun simţ al moralităţii prea dezvoltat şi eram o fire cam posacă. Am hotărât să devin jurnalist. În calitate de corespondent extern pentru National Public Radio (Postul Naţional de Radio) am călătorit în ţări precum Irak, Afganistan şi Indonezia: ţări nefericite. Într-un fel, era perfect logic. În mod inconştient, respectam prima regulă a scrisului: ,,Scrie despre ceea ce ştii:' Şi astfel, cu carnetul de notiţe şi cu reportofonul în mână, am colindat lumea spunând poveştile oamenilor trişti şi nefericiţi. Adevărul este că oamenii nefericiţi, care trăiesc în ţări profund nefericite, inspiră poveşti bune. Ne ating coarda sensibilă a sufletului şi ne emoţionează. Dar pot să ne şi dezamăgească. Atunci mi-am zis: ce-ar fi dacă, timp de un an, aş călători pe tot globul, nu în căutarea celor mai cunoscute zone de conflict, ci, mai curând, în căutarea locurilor fericite, care nu se află în centrul atenţiei tuturor? Locuri care posedă, din abundenţă, unul sau mai multe dintre ingredientele pe care le considerăm esenţiale pentru dobândirea fericirii: bani, plăcere, spiritualitate, familie şi ciocolată, printre altele. De jur împrejurul lumii, o mulţime de „cum ar fi dacă" sunt lansate în fiecare zi. Cum ar fi dacă ai trăi într-o ţară fabulos de bogată, în care nimeni nu plăteşte taxe? Cum ar fi dacă ai trăi într-o ţară în care eşecul este o opţiune? Cum ar fi dacă ai trăi într-o ţară atât de democratică, încât să votezi de şapte ori pe an? Cum ar fi dacă ai trăi într-o ţară în care excesul de gândire este descurajat? Atunci ai fi fericit?