Pe 31 octombrie 1865, familia Wojnicz din oraşul Telšiai din Lituania trăia bucuria naşterii unui fiu. Scriptele arată că a fost botezat cu numele de Michal, pe care însă l-a schimbat ulterior în Wilfryd. Tatăl lui deţinea un post în aparatul guvernamental şi a fost în măsură să-l trimită mai întâi la şcoală şi apoi la universitate, la Moscova, unde a studiat chimia şi s-a calificat ca farmacist. A devenit activ politic, implicându-se în mişcarea naţionalistă poloneză, care lupta pentru eliberarea Poloniei de ruşi. S-a alăturat unui grup de tineri revoluţionari care încercau să-şi salveze camarazii de la execuţie. Această activitate a condus la arestarea lui în 1885; a fost ţinut într-o celulă izolată din închisoarea de la Varşovia. În primăvara lui 1887, Wilfryd urma să fie mutat într-un lagăr din Siberia, dar a reuşit cumva să evadeze şi a ajuns un fugar. A ajuns - nimeni nu ştie precis cum - la Londra, unde a apărut la vedere abia peste trei ani. Locuind în cartierul Chiswick din Londra, Wilfryd a întâlnit un grup format din fanatici englezi şi expatriaţi ruşi, al cărui scop era răsturnarea puterii ţariste. Grupul scotea o revistă revoluţionară numită Rusia liberă, pe care Wilfrid Voynich (între timp îşi anglicizase şi numele de familie) o vindea pe stradă. Cu ajutorul prietenei lui, Ethel Boole, a avansat în slujbă, ajungând să conducă o mică librărie. În 1902, în septembrie, cei doi s-au căsătorit, nu tocmai din dragoste, ci în parte şi pentru respectarea convenienţelor, Wilfrid dorind şi să capete cetăţenia britanică, care se putea obţine doar prin căsătoria cu un cetăţean britanic. 

Wilfryd Voynich a dus o viaţă palpitantă, cu multe suişuri şi coborâşuri, în cursul căreia a fost într-o permanentă lipsă de bani. Domnul şi doamna Voynich au început să introducă prin contrabandă în Rusia cărţi initerzise. De aceea, Wilfrid a trăit permanent cu frica de a nu fi victima unui atentat politic. Aşa se face că a călătorit sub diverse nume de împrumut - în funcţie de ţara în care se afla şi de firma pe care o conducea. La Londra, Voynich a deschis un anticariat şi a început să cumpere manuscrise şi cărţi tipărite vechi. Magazinul a devenit curând o adevărată comoară haotică de pergamente şi materiale tipărite exotice care acopereau mai multe secole. Referindu-se la „cea mai misterioasă carte din lume“, Voynich susţine că a găsit-o într-un castel vechi din sudul Europei3 . Manuscrisul multicolor stătea ascuns într-un cufăr vechi şi nimeni nu ştia de existenţa lui. Întreaga operă este scrisă pe pergament şi ilustrată cu nenumărate desene colorate, ceea ce l-a făcut să bănuiască imediat că documentul a fost produs cîndva în a doua jumătate a secolului al Xlll-lea. De atunci, opusul indescifrabil a căpătat numele de „manuscrisul Voynich“.