Ce este istoria? „Poveste," precum spunea Grecul Herodot? „Do-cumente," precum invata Germanul Leopold von Ranke? Recipient al culturii," precum gandea un alt Nordic, Wilhelm Dilthey? „Realitate gi cunoagtere," precum arata Chilianul Jorge Acevedo? „Pagii lui Dumnezeu pe pamant," precum socotea Romanul Petre Tutea? Din toate acestea cate ceva gi mai mult decat atata. „Istoria, este viata gi anume viata umana," scrie Ernest Bernea in chiar inceputul cartii sale. „Istoria este destin uman," revine mai incolo. Iata un inteles profund al istoriei, un inteles radical, caci in interiorul acestei „realitati radicale" care este viata umana se petrece vremelnica trecere a omului pe acest pamant. In interiorul vietii sale omul face istorie, suporta batjocura istoriei (Blaga), Il intalnegte pe Dumnezeu, spera sa redevina cel care a fost mai inainte de „caderea in timp" (Cioran). 

Propozitia de debut a lui Bernea m-a dus imediat cu gandul la un contemporan de-al sau din Apus.9 Nu pot afirma insa, in chip absolut, ca Ernest Bernea urmeaza indeaproape, in aceste pagini, modul de a intelege istoria al filosofului Spaniol Jose Ortega y Gasset.10 §i nu o pot face intrucat viziunea spirituala asupra istoriei a savantului Roman pare sa rezulte dintr-un vast studiu transdisciplinar (istorie, filosofie, arta, gtiinta, theologie, sociologie, etnologie, politologie), dar mai ales dintr-o biografie Ortodoxa intretesuta cu multa suferinta. De la un anumit punct al urcugului sau duhovnicesc, in paginile sale apare o viziune asemanatoare cuintelegerea evanghelica a istoriei pe care o intalnim la Sfantul Nicolae Velimirovici.

11 §i adevarul este ca doar intr-o viata plina de suferinta pentru Hristos, poate avea loc „o Inviere a sensuri-lor" in tine gi in celalalt, precum scria atat de inspirat savantul tecucean de la Rugul Aprins, Alexandru Mironescu.12 Fiindca tot l-am invocat aici, merita retinute de la el gi puse in comparatie cu gandurile lui Bernea, cateva idei. Spre exem-plu, faptul ca intelegerea a ceea ce este tainic reprezinta un miracol; 

13 faptul ca trebuie depagita intelegerea abstracta a istoriei gi inlocuita cu una „pe dinlauntru," „axata pe o viziune metafizica,"14 „pe textura spirituala a talcului adanc pe care l-a trait gi il traiegte mereu lumea;" 15 faptul ca trairile duhovnicegti gi caderile noastre influenteaza lumea in care traim;

16 faptul ca supravietuirea in istorie vine nu prin iubirea unor doctrine, ci a Adevarului.17 In fine, de observat la amandoi, ar mai fi marturisirea ca interesul pentru istorie al omului sporegte cu cat cregte suferinta gi tulburarea intre popoare. Revenind la textul lui Bernea, intelegem mai ugor de ce „feno-menele de criza" dobandesc o vizibilitate mai mare cand sant cercetate in mod inseparabil de viata omului, de trairile gi faptele lui. Viata este tragica, dramatica, cu suiguri gi coboraguri. Cri-zele istoriei, spune Bernea, sant o consecinta a crizelor omului. Cum acesta este faptura cu trup gi suflet, crizele afecteaza atatpartea materiala, cat gi cea spirituala a omului. In diversitatea felurilor de crize (economice, politice, spirituale, morale etc), Bernea subliniaza nuante fine gi le ierarhizeaza. In esenta, orice criza infatigeaza o ruptura fie intre om gi Dumnezeu in Sfanta Treime, fie intre om gi semenul sau, fie intre om gi natura. Cate-goria aceasta patristica de „ruptura" devine foarte importanta de-a lungul cartii sale gi vedem aceasta inca din fragmentul al doilea, unde analizeaza starea traditiei Cregtine intr-o so-cietate Europeana guvernata de viziuni liberale gi de pulsiuni revolutionare.