Soarele picura peste casă ca vopseaua de aur peste un vas de ceramică de artă, iar fulgii de umbră de ici, de colo nu făceau decât să intensifice tăria băii de lumină. Casele îngemănate Butterworth şi Larkin erau adăpostite în spatele unor arbori mari şi robuşti. Numai casa Harper primea soarele din plin şi, cât era ziua de lungă, privea spre strada prăfuită cu o răbdare blajină şi îngăduitoare. Acesta era orăşelul Tarleton, aşezat în sudul extrem al Georgiei, într-o după-amiază de septembrie. Sus, la fereastra dormitorului, Sally Carrol Happer îşi rezema bărbia ei de fată de nouăsprezece ani pe pervazul de cincizeci şi doi de ani şi privea cum ia curba Fordul străvechi al lui Clark Darrow. Maşina se înfierbântase – fiind construită parţial din metal, înmagazina căldura pe care o absorbea sau o producea -, iar Clark Darrow, băţos la volan, afişa o expresie îndurerată şi încordată, ca şi cum s-ar fi considerat pe sine însuşi o piesă de rezervă, şi părea gata să explodeze în orice clipă. Trecu anevoie peste două făgaşe săpate în pământ, roţile gemură indignate de întâlnire şi apoi, cu o mutră înfricoşătoare, el răsuci pentru ultima oară volanul, garând maşina şi pe sine însuşi aproximativ în faţa treptelor casei Happer. Se auzi un sunet plângăreţ, un oftat, un hârâit de muribund, urmate de o scurtă tăcere, apoi aerul fu sfâşiat de o fluierătură înfricoşătoare.