DUQUE SIMŢI MIROS de carne arsă şi păr pârlit. Adulmecă aerul o dată, de două ori, apoi începu să bocească. Singurul său ochi sănătos lăcrima abundent. Încercă să-şi ridice pleoapa cu ajutorul degetului, însă durerea îl chinuia insuportabil. Mămica plecase undeva, afară. Afară era unul dintre cuvintele pe care le putea pronunţa, cum ar fi fierbinte, sau mami. Nu-şi dădea foarte bine seama unde se afla afară, şi ce formă avea. Nu ieşise niciodată din cubicul. Locuia pe un Clon-plută, ancorat de vârful unei stânci negre.

 Din fostele întinderi de uscat ale Pandorei, era singura care mai răsărea deasupra apei. Frica puse stăpânire pe el. Mirosul de ars devenea din ce în ce mai puternic. Poate ar fi mai bine să spună ceva. De obicei nu vorbea; cuvintele se loveau de nasul imens care-i cădea peste gură. Se obişnuise să fluiere cu nasul. Mămica îl înţelegea, şi îi răspundea fluierând la rândul său. Stabiliseră între ei un limbaj format din peste o sută de cuvinte-fluierate. Încreţi fruntea; pielea se întinse, trăgând de nasul cărnos şi îndreptându-l. Fluieră, încercând mai întâi să afle dacă mămica se afla prin apropiere. ― Mami? Unde eşti, mami? 

Ciuli urechile, încercând să distingă inconfundabilul scaff-slap... scaff-slap făcut de picioarele ei goale pe puntea pufoasă şi netedă a plutei. Mirosul de ars îi umplu nările, făcându-l să strănute. De afară, dinspre coridor, se auzeau foarte mulţi paşi, mai mulţi decât auzise el vreodată; însă paşii lui mami nu erau printre ei. Se strigau cuvinte pe care nu le înţelegea. Trase aer pe gură, îşi adună puterile, apoi fluieră din rărunchi. Efortul făcut îi strecură durere în coastele fragile, iar vibraţia zgomotului îl lăsă năuc preţ de câteva clipe. Nimeni nu îi răspunse. Nimeni nu deschise uşa. Nimeni nu îl scoase de sub păturile mototolite, pentru a-l strânge în braţe şi a-i alunga teama. În ciuda usturimii produse de fum, duse o mână spre ochiul drept şi, cu cele două degete boante, reuşi să ridice pleoapa. În cameră era întuneric... ba nu, peretele organic dinspre coridor proiecta pe podea dansul hipnotic al unor raze portocalii, grele, înfricoşătoare. 

Fumul înţepător se adunase ca un nor deasupra lui, atingându-i faţa cu tentacule negre, insinuante. Afară, pe lângă strigăte şi slap-slap de picioare, începuseră să se facă auzite tot felul de zgomote... lucruri masive târâte pe coridor, lovindu-se din când în când de peretele strălucitor al cubiculului. Teroarea îşi înfipse ghearele în el, făcându-l să se chircească, transformându-l într-o grămăjoară mută şi informă. Cu câtva timp în urmă, cuptorul din cubicul arsese un perete organic. Şi atunci ieşise fum, însă fusese dulce-lipicios. Îşi aminti de gaura mare, cu marginile carbonizate, care deschisese un pasaj între cubicului lor şi cel alăturat; băgase capul prin ea şi fluierase la vecini. De data aceasta mirosul avea o aromă amară, iar peretele strălucitor  nu se topea. Un tumult ameninţător se auzi deodată. Ai fi zis că dăduse ceva în clocot pe cuptor, însă mama sa nu pusese nimic la gătit. În plus, era prea puternic, acoperind celelalte zgomote de pe coridor, chiar şi strigătele care se auzeau prin apropiere. Duque aruncă păturile de pe el şi puse picioarele pe punte. Tresări, surprins. Fierbinte!