Contribuţiile, cu caracter de pionierat şi deosebit de incitante, pe care Franz Alexander le-a adus numeroaselor domenii ale psihiatriei, psihanalizei şi medicinei sunt renumite şi recunoscute în întreaga lume. O parte din ideile sale sunt încă fundamentale pentru înţelegerea psihologiei umane, în timp ce altele capătă din nou relevanţă în prezent, în cadrul consideraţiilor noastre clinice şi teoretice, ele constituind punctul de plecare atât pentru cei care au continuat munca lui Alexander, cât şi pentru cei care investighează noi domenii. Aşa cum reiese din acest volum, una dintre ariile centrale de cercetare ale lui Alexander a fost relaţia de interdependenţă dintre minte şi corp. Această muncă s-a bazat pe experienţele sale clinice de a oferi tratament psihanalitic unor pacienţi cu boli fiziologice diverse ca, de exemplu, ulcer duodenal, colită ulceroasă, astm bronşic, neurodermită, hipertensiune idiopatică, artrită reumatoidă şi tireotoxicoză. Ulterior, mulţi dintre colegii lui Alexander de la Institutul de Psihanaliză din Chicago s-au alăturat acestor studii clinice. Rezultatul l-a constituit un studiu organizat asupra specificităţii bolilor pshoomatice (Alexander, French şi Pollock, 1968). Acest studiu a confirmat ipoteza lui Alexander despre specificitatea şi unele dintre formulările sale despre cele şapte boli investigate, iar în prezent putem extinde rezultatele activităţii sale şi grupul specificităţii şi la domenii care până în prezent nu fuseseră explorate. Scrierile lui Alexander despre aspectele clinice şi teoretice ale interdependenţelor psihosomatice sunt încă folosite de către studenţi, profesori, cercetători şi teoreticieni din numeroase discipline. Mai cu seamă primele sale descoperiri au inspirat reluarea cercetării asupra relaţiei creier–corp–minte, afect–cogniţie–motivaţie, având în vedere că noile tehnici ne-au extins înţelegerea asupra comportamentului normal şi patologic. Tatăl lui Alexander a fost profesor de filosofie la Universitatea din Budapesta. Alexander a crescut întro familie erudită, într-un mediu de idei şi stimulare intelectuală. Influenţele acestei copilării, relaţia cu tatăl său, precum şi relaţiile cu alte persoane care l-au inspirat se regăsesc în scrierile sale. El a fost filosoful, căutătorul adevărurilor universale, exploratorul ideilor. Se poate ca uneori să se fi înşelat, dar a învăţat din propriile erori şi şi-a corectat presupunerile şi înţelegerile greşite. Am văzut acest lucru în mod direct în timpul cercetării noastre asupra predicţiei specificităţii. Alexander avea o minte ageră, o înţelegere intuitivă a spuselor pacienţilor şi totuşi nerăbdarea unui intelectual neobosit.