Notă introductivă 

Acest articol a fost scris în februarie 1907 pentru primul număr al unei reviste de psihologia religiei. Este vorba despre prima încercare a creatorului psihanalizei pe acest teren; demersurile sale vor culmina cu magistrala lucrare Totem şi tabu (1912-13). Lucrarea de faţă pune problema naturii corespondenţei dintre scrupulozitatea cu care oamenii pioşi îşi respectă obligaţiile religioase, pe de o parte, şi caracterul fix şi compulsiv al ceremonialelor care formează manifestările de bază ale nevrozei obsesionale, pe de altă parte. În plus, este vorba despre prima luare de poziţie în ceea ce priveşte nevroza obsesională, după încercările din perioada colaborării cu Breuer. Nu sunt, desigur, primul care a fost frapat de asemănarea între aşa-zisele acţiuni compulsive ale nevroticilor şi actele rituale prin care credinciosul îşi arată pioşenia. Chezăşie pentru aceasta stă numele de „ceremonial" care a fost atribuit unora dintre aceste acţiuni compulsive. Această asemănare nu mi se pare a fi pur şi simplu superficială, astfel că o idee amănunţită despre formarea ceremonialului nevrotic ne autorizează să tragem concluzii analoage asupra proceselor psihice ale vieţii religioase. 

Oamenii care desfăşoară acţiuni compulsive sau ceremoniale aparţin, alături de cei care suferă de gânduri obsesive, idei obsedante, impulsuri obsesive, unei entităţi clinice aparte, această afecţiune fiind desemnată de obicei cu numele de „nevroză obsesională"¹. Însă nu putem să deducem particularitatea acestei suferinţe pornind de la numele ei, căci, la drept vorbind, şi alte diferite manifestări psihice patologice au aceeaşi pretenţie de a poseda aşa-zisa „caracteristică obsesională". În loc de definiţie, deocamdată ar trebui să recunoaştem în amănunt faptul că până acum nu s-a reuşit evidenţierea criteriului nevrozei obsesionale, probabil unul profund – existenţa acestui criteriu se poate bănui totuşi pretutindeni din manifestările acesteia. Ceremonialul nevrotic constă în mici acte, adaosuri, restricţii, prescripţii care sunt realizate în cadrul unor anumite acţiuni ale vieţii cotidiene în acelaşi mod sau în moduri a căror variaţie este reglată. Aceste îndeletniciri ne dau impresia unor simple „formalităţi; ele ne par total lipsite de semnificaţie. Nu altfel li se par ele bolnavului însuşi şi totuşi acesta este incapabil să le abandoneze, căci orice abatere de la ceremonial se pedepseşte printr-o angoasă insuportabilă, care îl constrânge imediat să recupereze activitatea neglijată. La fel de mărunte ca şi acţiunile ceremoniale însele sunt prilejurile şi activităţile care sunt înzorzonate, îngreunate şi în orice caz prelungite, de exemplu îmbrăcarea şi dezbrăcarea, pregătirea pentru culcare, satisfacerea trebuinţelor corporale. Exercitarea unui ceremonial poate fi descrisă înlocuindu-l printr-o serie de legi nescrise. 

De exemplu, pentru ceremonialul culcării: fotoliul trebuie să stea în cutare poziţie faţă de pat, hainele trebuie să fie împăturite pe el într-o anumită ordine; cuvertura trebuie să fie aşezată la picioarele patului, iar cearşafurile trebuie să fie netezite; pernele trebuie să fie repartizate în cutare ordine, corpul însuşi trebuie să stea numai într-o anumită poziţie; numai aşa îi este îngăduit să doarmă. În cazurile uşoare ceremonialul apare ca o exagerare a unei ordini juste şi obişnuite. Însă deosebita conştiinciozitate a îndeplinirii şi angoasa în cazul neglijării fac să se distingă acest ceremonial în calitate de „acţiune sacră. Tulburări ale acesteia sunt de cele mai multe ori rău suportate; caracterul