Acest studiu, pe care Freud îl considera, într-o scrisoare către Fliess, demn de dispreţ, a apărut la doi ani după „Despre etiologia isteriei (1896). În vara lui 1897, Freud îşi începuse autoanaliza şi în toamnă deja, aflăm din scrisorile către Fliess, abandona teoria despre etiologia traumatică a nevrozelor, descoperea complexul Oedip şi sexualitatea infantilă ca o realitate normală şi generală. În această lucrare însă, aceste descoperiri nu sunt menţionate, prima parte constituind o rezumare a opiniilor lui Freud despre etiologia nevrozelor, publicate până atunci. Potrivit lui Ernest Jones, această lucrare este semnificativă din două puncte de vedere. În primul rând, aici găsim prima menţionare a sexualităţii infantile. În al doilea rând, tema care îl preocupase pe Freud în anii anteriori, explicarea isteriei prin seducţia infantilă, nu este prezentă, ceea ce îl face pe Jones să presupună că intervenise ceva important în descoperirile lui. Noutatea pentru acel moment o reprezintă tratarea problemelor sociologice: criticarea atitudinii medicilor faţă de sexualitate (masturbare, mijloace contraceptive) şi faţă de problemele vieţii de cuplu, temă reluată de-a lungul operei lui Freud, de la „Morala sexuală culturală (1908) şi până la Disconfort în cultură (1930). În ultimii ani, am ajuns prin cercetări amănunţite la descoperirea faptului că factorii ce ţin de viaţa sexuală reprezintă cauza cea mai imediată şi semnificativă din punct de vedere practic a fiecărui caz de îmbolnăvire nevrotică. Această teorie nu este cu totul nouă; în etiologia nevrozelor, a fost acordată, dintotdeauna şi de către toţi autorii, o anumită importanţă factorilor sexuali; pentru multe curente subterane din medicină, vindecarea „tulburărilor sexuale şi a „fragilităţii nervoase au fost asociate întotdeauna într-o unică promisiune. Nu ar fi deci dificil de contestat originalitatea acestei teorii, dacă s-a renunţat deja la negarea valabilităţii ei. În câteva scurte articole, care au apărut în ultimii ani în „Neurologischen Zentralblatt"¹ (1894, 1895, 1896), în „Revue neurologique"² şi în „Wiener Klinischen Rundschau"³ (1895, 1896), am încercat să indic materialul şi punctele de vedere care oferă un suport ştiinţific teoriei „etiologiei sexuale a nevrozei". O expunere detaliată nu a apărut încă, în esenţă pentru că, într-adevăr, de la efortul de a clarifica contextul cunoscut realmente, se ajunge la probleme mereu noi, pentru a căror rezolvare lipseşte pregătirea. În niciun caz însă nu mi se pare prematură încercarea de a îndrepta interesul medicului practician asupra raporturilor pe care eu le afirm, pentru ca el să se convingă de justeţea acestor afirmaţii şi de beneficiile pe care le-ar putea deriva din cunoaşterea lor în folosul îndeletnicirii lui medicale.