Notă introductivă 

Lucrarea de faţă reprezintă o contribuţie la colecţia de articole Sănătatea, un manual de popularizare care cuprindea intervenţiile mai multor autori. Articolul lui Freud face parte din secţiunea „Terapii şi metode“ şi se referă exclusiv la hipnoză, prima metodă terapeutică utilizată de el înainte de descoperirea şi fundamentarea psihanalizei. În Autoprezentarea sa, Freud relatează că asistase încă din studenţie la o demonstraţie publică a „magnetizatorului“ Hansen, convingându-se cu această ocazie de autenticitatea fenomenelor hipnotice. În plus, la douăzeci de ani el aflase că acela care îi va deveni apoi mentor şi profesor, Josef Breuer, folosea deja metoda hipnotică, criticată pe atunci de multe autorităţi medicale. Când avea treizeci de ani, în timpul stagiului petrecut la Paris, la clinica lui JeanMartin Charcot, Freud a cunoscut o mulţime de medici pentru care fenomenul hipnotismului era un instrument terapeutic recunoscut. Această întâlnire i-a lăsat, se pare, o impresie adâncă, însă în cabinetul neurologic pe care l-a deschis după întoarcerea la Viena el a folosit la început numai metodele obişnuite în epocă: electroterapia, hidrocurele şi curele de odihnă; abia ulterior s-a decis să se concentreze asupra tehnicii hipnozei. Este şi perioada în care începe să traducă în limba germană volumul lui Hippolyte Bernheim despre sugestie. 

A urmat o nouă călătorie în Franţa, pentru a face cunoştinţă şi cu a doua şcoală de hipnoterapie, concurenta şcolii lui Charcot. Este vorba despre şcoala de la Nancy, a lui Bernheim şi Liébeault. Freud era decis să perfecteze această metodă, dar lucrurile au început să se înrăutăţească: el a observat că reuşeşte să aplice hipnoza numai unei mici părţi a pacienţilor lui. În final, Freud abandonează metoda hipnotică, nu o mai foloseşte ca principal instrument terapeutic. În tratament este însă folosit din plin fenomenul sugestibilităţii. Nu se poate stabili cu exactitate momentul în care Freud abandonează metoda hipnotică. Într-o prelegere din 1904 („Despre psihoterapie“) el mărturiseşte că de opt ani nu mai foloseşte hipnoza în scopuri terapeutice, cu excepţia unor încercări izolate. Este vorba, foarte probabil, despre momentul în care renunţă şi la aşa-numita metodă a presiunii, care presupunea aşezarea mâinii terapeutului pe fruntea pacientului culcat, pentru ca acesta să-şi poată aminti mai exact cele relatate. Se pare deci că Freud a practicat hipnoza aproximativ zece ani, între 1886 şi 1896. Însă interesul său pentru teoria hipnotismului a subzistat mult mai mult timp. În plus, el a rămas mereu recunoscător acestei metode, care a pus în evidenţă fenomene psihice până atunci nebănuite.