De cinci sute de ani, cei care se dau drept „spirite libere", deoarece au părăsit rândurile Miliţiei creştine pentru Ocne, se dau în vânt să-l răpună pe Isus a doua oară. Să-l omoare în sufletul oamenilor. Abia ce s-a părut că a doua agonie a lui Cristos se stingea în răsuflările-i de pe urmă, necroforii s-au şi arătat. Bivoli încrezuţi, luând bibliotecile drept staule; creiere aerostatice, crezând că ating torţile cerului urcându-se în balonul zburător al filosofiei; profesori îmbătaţi ca nişte satiri de fatala filologie şi de metafizică se înarmară - Omul voit-a! - ca tot aţâţi cruciaţi, împotriva Crucii. Anumiţi panglicari încercară a dovedi în ruptul capului, cu o fantezie de care i-ar fi fost ruşine faimoasei Radcliffe, că povestirea Evangheliilor ar fi o legendă cu ajutorul căreia cel mult de s-ar putea înjgheba o viaţă obişnuită a lui Isus, care-a fost de-o treime prooroc, de-o treime negromant şi de cealaltă treime răzvrătitor de noroade; că n-a săvârşit minuni, afară de vindecarea hipnotică a câtorva obsedaţi; că n-a murit pe cruce, ci s-a trezit în îngheţul mormântului şi se arătă iarăşi oamenilor, cu aere misterioase, spre a-i face să creadă că ar fi înviat. Alţii dovedeau, ca două şi cu două patru, că Isus ar fi un mit născocit pe vremea lui August şi a lui Tiberiu; că toate Evangheliile n-ar fi decât o peticire nedibace de texte profetice. Alţii îl înfăţişară pe Isus ca pe-un eclectic vântură-lume, care învăţase carte pe la Greci, pe la Budişţi şi Esseni, înnădindu-şi cum putuse mai bine plagiatele, spre a se da drept Messia Israelului. Alţii făcură din el un umanitarist maniac, premergător al lui Rousseau şi al divinei Democraţii: om admirabil, pentru timpul său, dar care astăzi şi-ar căuta de sănătate ca un alienist. Alţii, în sfârşit, ca s-o isprăvească odată şi bine reluară ideea mitului şi, bătând câmpii cu tot felul de comparaţii, traseră concluzia că Isus nu se născuse niciodată, în nici o parte a lumii.