în această ediţie din 1999, textul din 1998 (ediţia a doua) rămâne neschimbat. Cartea originară e bine să rămână aşa cum era. De aceea am hotărât să-mi amplific şi să-mi aprofundez discursul într-un Apendice. Aceasta deoarece cartea s-a bucurat de multă atenţie, şi deoarece traducerea ei în spaniolă m-a făcut să-mi port paşii prin Madrid, iar apoi prin America Latină timp de vreo lună. Din acea lună de neîncetate prezentări şi dezbateri am extras stimuli noi şi noi idei. Dar, să fie clar, Homo videns este un text construit, cum se zice astăzi, pe o teză „forte“, iar ideile noi elaborate în Apendice nu ar putea-o în nici un caz atenua. Mai degrabă, eventual, ar întări-o. Pentru că eu rămân mai mult ca oricând convins de teza că ne aflăm în plin proces al unei mutaţii genetice.

în această a doua ediţie am dezvoltat mai ales punctul central al discursului meu: televiziunea modifică radical (sărăcindu-1) aparatul cognitiv al lui homo sapiens. Criticii au opus acestei teze de fond un fin de non recevoir, cu alte cuvinte argumentul că nu era originală, că era ceva „deja văzut“. într-adevăr? Unde? Mi-ar fi la îndemână să găsesc autori şi citate în sprijin. Până una-alta, rămâne de răspuns la întrebarea dacă teza mea era greşită. Fie că teza e originală sau nu, este adevărat că omul video-format e incapabil să înţeleagă noţiuni abstracte, să înţeleagă un limbaj conceptual? Se înţelege de la sine că sunt de asemenea acuzat că aş fi apocaliptic. Dar asta este o critică de repertoriu care nu mă impresionează. Dacă lucrurile merg prost înseamnă, fără să despicăm firul în patru, pur şi simplu că ele merg prost. Poate că folosesc eu culori cam întunecate. Dar dacă procedez aşa e pentru că profeţia mea se vrea una care să se autodistrugă, destul de neagră pentru a-i înspăimânta pe oameni şi a-i îndemna să ia măsuri. Iar faptul că prima ediţie a acestei cărticele s-a epuizat rapid mă îndeamnă să sper. Poate asta înseamnă că s-a tras semnalul de alarmă, că problema a fost adusă la cunoştinţă.