În toamna lui 2005, fără să am prea mari aşteptări, am decis să creez un blog politic. Nu ştiam la momentul respectiv cât de mult îmi va schimba viaţa acest lucru, în cele din urmă. Principalul motiv era că deveneam tot mai alarmat de teoriile radicale şi extremiste despre putere pe care administraţia americană le adoptase imediat după 11 septembrie 2001 şi speram că, scriind despre aceste subiecte, aş putea avea un impact mai mare decât aş fi avut ca avocat de drept constituţional şi drept civil, ocupaţie pe care o aveam la momentul respectiv. La doar şapte săptămâni după ce am început să scriu pe blog, New York Times a lansat o bombă: în 2001, scria acesta, administraţia Bush a ordonat în secret Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) să supravegheze comunicaţiile electronice ale americanilor fără să solicite în prealabil mandat de la un tribunal penal relevant. La momentul la care a fost dezvăluită, această supraveghere fără mandat era în desfăşurare de patru ani şi vizase câteva mii de americani. Subiectul se potrivea perfect cu ceea ce mă interesa pe mine şi cu expertiza mea. Administraţia a încercat să justifice programul secret al NSA invocând exact tipul de teorie extremă a puterii executive care mă motivase să încep să scriu: noţiunea că ameninţarea reprezentată de terorism îl învesteşte pe preşedinte cu o autoritate virtual nelimitată pentru a face orice în scopul de a „menţine naţiunea în siguranţă“, inclusiv autoritatea de a încălca legea. 

Dezbaterea care a decurs de aici a generat întrebări complexe despre dreptul constituţional şi interpretarea statutară, pe care experienţa pe care o aveam m-a făcut dornic să le abordez. Am petrecut următorii doi ani acoperind fiecare aspect al scandalului privind interceptările fără mandat ale NSA pe Glenn Greenwald 8 blogul meu şi într-o carte din 2006, devenită bestseller. Poziţia mea era simplă: ordonând supravegheri ilegale, preşedintele a încălcat legea şi trebuie tras la răspundere pentru acest lucru. În climatul politic tot mai şovinist şi opresiv din America, aceasta s-a dovedit o poziţie extrem de controversată. Acest context l-a determinat pe Edward Snowden, câţiva ani mai târziu, să mă aleagă ca prima sa persoană de contact pentru a dezvălui încălcările legii făcute de NSA la o scară chiar şi mai mare. A spus că el crede că poate conta pe mine ca să înţeleg pericolele supravegherii în masă şi caracterul secretos dus la extrem al statului şi să nu dau înapoi în faţa presiunii din partea administraţiei şi a numeroşilor ei aliaţi din presă şi din alte medii. Volumul remarcabil de documente marcate strict secret pe care Snowden mi l-a transmis, precum și drama care îl înconjura pe Snowden însuşi au generat un interes fără precedent în lumea întreagă în ceea ce priveşte ameninţarea supravegherii electronice în masă şi valoarea intimităţii în era digitală. Dar problemele presupuse de aceasta au rămas de-a lungul anilor în mare parte necunoscute.