Mă trezesc. Unde sunt? mă întreb. Chiar o spun cu voce tare: „Unde sunt?" întrebarea nu are sens, pentru că răspunsul mi-e clar de la bun început: sunt aici. Aici este viaţa. Viaţa mea. Tot ceea ce ţine de existenţa mea. Mai exact, toate lucrurile, întâmplările, împrejurările care au ajuns pe nesimţite să mă definească şi pe care nu îmi amintesc să le fi acceptat cu bună ştiinţă. Uneori alături de mine doarme o femeie, însă de obicei sunt singur. Cu vuietul autostrăzii care trece prin dreptul ferestrei mele, cu paharul de la capătul patului (cu cinci mililitri de whisky rămaşi pe fund), cu lumina dimineţii, prăfuită şi ostilă — sau poate pur şi simplu indiferentă. Uneori plouă şi atunci zac în pat. Dacă mai e whisky în pahar, îl beau.