Rareori simt nevoia de a sublinia o carte aproape în întregime, apoi de a reveni la pagina de început pentru o înnoită și la fel de uimitoare călătorie. Între cer şi pământ este o mică bijuterie cu fraze lungi și meșteșugit lucrate, care nu pot fi cuprinse și consumate într-o singură lectură. Puterea acestui roman stă în limbajul său, în frumusețea și chimia cuvintelor, care se metamorfozează în adevărate furnicături de plăcere. A fost o carte de împrumut, dar vreau să o am pentru mine, pentru a reciti măcar câte o frază, câteodată, scufundându-mă preț de o clipă în lumina și întunericul acestei cărți minunate. Rămâne să-mi povestești mai departe, chiar dacă mergem în cerc, drumul ar putea fi de fiecare dată altul, cercuri în cerc care se extind și cuprind tot mai mult, la fel cum versurile lărgesc lumea dinlăuntrul ființei. Cuvintele nu și-au pierdut încă puterea de a-i atrage pe oameni."

"Ce trebuie să știți, înainte de toate, este că titlul original, Himnaríki og helvíti, înseamnă, de fapt, Rai și iad, cuvinte care revin pe tot parcursul cărții, pe măsură ce personajele se zbat între infern și mântuire. Este infernul mării și al furtunilor de zăpadă, al vântului polar și al crestelor imposibil de trecut, care se ridică, toate, împotriva vieții și a nădejdii, a viselor și a amintirilor. Oamenii despre care se vorbește aici au trăit acum mai bine de o sută de ani, dar nu îi cunoaștem prea bine pe cei care ne povestesc; sunt, poate, înecații de pe fundul mării, cu peștii agățați de buze, sau înghețații din pustietățile pline de neguri, pe veci adormiți pe brațe moi de nea, sau poate sinucigașii care s-au aruncat în clocotul valurilor, târând după ei bolovanii goi ai unei vieți lipsite de sens. Viața omului nu-i decât înaintare împotriva întunecimilor din lume."

"Cel ce moare se preface într-o clipă în trecut. Nu mai contează cât a fost el de important ori cât de bun, cât de mult și-a dorit să trăiască și câți oameni nu-și închipuiau viața fără el: 'te-am prins!' îi zice moartea, și-atunci viața se scurge într-o clipă și omul se transformă în trecut. Tot ce însemna el se face o amintire pe care te chinui s-o păstrezi, ești un trădător dacă uiți. Să uiți cum arăta când își bea cafeaua. Să uiți cum râdea. Cum își ridica privirea. Și cu toate astea, cu toate astea uiți. Viața te împinge să uiți. Și vei uita încet, dar sigur, și durerea are să-ți sfâșie inima în bucăți.