Deoarece mi-a fost hărăzit să trăiesc împreună cu alţii ceva măreţ, deoarece am avut norocul să aparţin „Confreriei" şi să mi se îngăduie a mă număra printre participanţii la acea călătorie unică, al cărei miracol a scăpărat atunci ca un meteor, pentru ca mai apoi să cadă uimitor de repede în uitare, ba chiar să dobândească o faimă rea, am luat hotărârea să mă încumet la o scurtă relatare a acestei nemaiauzite călătorii: o călătorie cum oamenii n-au mai cutezat să facă din zilele lui Huön şi ale mâniosului Roland până în vremurile noastre bizare, vremurile tulburi, deznădăjduite şi totuşi atât de roditoare de după marele război. În ce priveşte dificultăţile acestei încercări, presupun că nu-mi fac deloc iluzii. Sunt foarte mari şi nu sunt doar de natură subiectivă, cu toate că şi acestea ar fi fost, ele singure, demne de luat în seamă. Căci pe lângă faptul că nu mai posed astăzi nici un fel de obiecte care să-mi ţină treze amintirile, nici un fel de suveniruri, docu-mente sau jurnale — nu, ci în anii grei, scurşi între timp, urmărit fiind de neşansă, de boală şi de cumplite încercări, am pierdut şi mare parte din amintiri, iar datorită loviturilor sorţii şi descurajărilor mereu reînnoite, însăşi memoria mea ca şi încrederea în această memorie, altădată atât de fidelă, au slăbit în chip ruşinos. Însă, abstracţie făcând de aceste suferinţe strict personale, am mâinile legate, într-o anumită măsură, prin jurământul de odinioară al Confreriei; căci acest jurământ îmi îngăduie, ce-i drept, să-mi comunic fără oprelişti experienţele personale, dar îmi interzice orice dezvăluire privitoare la taina în sine a Confreriei. Şi chiar dacă, de ani şi ani, Confreria nu pare să mai aibă o existenţă palpabilă, iar eu n-am mai revăzut pe nici unul dintre membrii ei, totuşi nu există pe lume ispită sau ameninţare care m-ar putea împinge să-mi calc jurământul. Dimpotrivă: dacă astăzi sau mâine s-ar întâmpla să fiu adus în faţa unei curţi marţiale şi obligat să aleg între a mă lăsa executat sau a trăda taina Confreriei, o, cu ce bucurie fierbinte mi-aş pecetlui prin moarte jurământul făcut! În treacăt fie spus: începând cu jurnalul de călătorie al contelui Keyserling, au apărut câteva cărţi ai căror autori lăsau impresia, parţial involuntar, însă parţial intenţionat, că ar fi membri ai Confreriei şi că ar fi luat parte la călătoria spre Soare-Răsare. Chiar şi aventuroasele însemnări de drum ale lui Ossendowski au trezit uneori această onorantă bănuială. Dar toţi aceştia nu au câtuşi de puţin de-a face cu Confreria şi cu călătoria noastră spre Soare-Răsare, ori în cel mai bun caz nu mai mult decât au predicatorii micilor secte pietiste cu Mântuitorul, apostolii şi Sfântul Duh, a căror graţie deosebită şi împărtăşire o invocă.