Un trecător a descoperit pe o alee o copilă care stătea pe trotuarul rece şi se juca cu ambalajul de la o conservă cu mâncare pentru pisici. Până a ajuns fata la spital, membrele i se albăstriseră de frig. Era o micuţă uscăţivă, prea slăbuţă, parcă făcută din beţe. Ştia un singur cuvânt: numele ei. Wren. Fata a crescut, dar pielea ei a păstrat o uşoară nuanţă albăstrie, asemănătoare laptelui degresat. Părinţii ei adoptivi o încotoşmănau cu jachete şi haine, mănuşi cu degete şi fără degete, dar, spre deosebire de sora ei, fetei nu îi era niciodată frig. Culoarea buzelor i se schimba precum cea a inelelor care îţi arată starea, rămânând albăstruie sau mov chiar şi vara şi devenind roz doar când se afla aproape de un foc. De ase0menea, fata putea să se joace în zăpadă ore întregi, constru0ind tunele elaborate şi prefăcându-se că se luptă cu ţurţuri, şi intra în casă doar când era chemată. Deşi părea osoasă şi anemică, avea forţă. La vârsta de opt ani putea să ridice sacoşele pline cu produse alimentare pe care mama ei adoptivă abia le căra. La vârsta de nouă ani a dispărut