Cu cei doi cleşti scoşi la înaintare precum braţele unui luptător, marele scorpion pandinus ieşi cu un foşnet sec de sub stâncă, dintr-o gaură largă de un deget. În afara scobiturii se găsea un petic de pământ tare şi plat, în mijlocul căruia scorpionul stătea pe vârfurile celor patru perechi de picioare, cu toţi nervii şi muşchii încordaţi în vederea unei eventuale retrageri, simţurile sale aşteptând cea mai mică trepidare ce ar fi decis următoarea mişcare. Razele lunii cădeau prin mărăcinişul des şi aruncau umbre de safir pe corpul de 15 centimetri, de un luciu negru şi dens, pe care scânteia slab acul de un alb fluid ce se ivea din ultimul segment al cozii sale, curbată acum şi paralelă cu spatele plat al scorpionului. Acul se retrase încet în învelitoarea sa şi nervii din sacul cu otravă se relaxară. Scorpionul se hotărâse. Lăcomia învinsese teama. La vreo douăzeci de centimetri depărtare, la capătul povârnişului de nisip, un cărăbuş mic era ocupat să se târască spre tărâmuri mai îmbelşugate decât ce găsise sub mărăciniş, iar zvâcnirea scorpionului pe pantă nu-i dădu timpul să-şi deschidă aripile. Picioarele cărăbuşului protestară cu un tremurat, în timp ce corpu-i era sugrumat de cleştele ascuţit, iar acul străpunse de după capul scorpionului şi mim imediat. Scorpionul rămase neclintit timp de aproape cinci minute după ce omorî cărăbuşul. în tot acest timp, identifică natura prăzii sale şi sondă încă o dată pământul şi atmosfera după vibraţii ostile. încrezător în sine, îşi retrase cleştele din jurul cărăbuşului aproape mort, după care îşi scoase cei doi cleştişori şi îi înfipse în carnea acestuia. Apoi, timp de o oră, extrem de mofturos, scorpionul îşi mâncă victima. Mărăcinişul extins în care scorpionul omorâse cărăbuşul putea fi considerat un punct de reper în întinderea vastă a savanei unduitoare, undeva la vreo şaizeci de kilometri de Kissidougou în sud-vestul Guianei Franceze. Din toate părţile se vedeau dealuri şi junglă, însă acolo, pe o întindere de treizeci de mile pătrate, pământul era plat şi pietros, aproape pustiu, iar printre arbuştii tropicali crescuse numai mărăcinişul acela, înalt cât o casă, poate pentru că adânc sub rădăcinile sale era apă, şi se vedea de la mulţi kilometri depărtare. Mărăcinii crescuseră mai mult sau mai puţin la graniţa a trei state africane. Se afla în Guiana Franceză, însă doar la vreo cincisprezece kilometri nord de cel mai nordic punct al Liberiei şi la vreo opt kilometri est de frontiera cu Sierra Leone. De-a lungul acestei frontiere se găsesc mine mari de diamant, nu departe de Sefadu. Acestea sunt proprietatea Sierra International, un membru important al imperiului minier Africa International, care constituie la rândul său un venit important al Commonwealthului britanic. Cu o oră în urmă, scorpionul fusese alertat în scobitura sa de la rădăcina marelui mărăciniş de două serii de vibraţii. întâi au fost scrijeliturile timide produse de mişcarea cărăbuşului, iar acestea erau vibraţii pe care scorpionul le detectase şi identificase imediat. Apoi, lovituri surde ce veneau din jurul boschetelui, urmate de o ultimă cutremurare puternică ce a dus la surparea unei părţi a găurii în care se afla scorpionul. Acestora le urmă un freamăt lin şi ritmic al pământului, atât de precis încât deveni curând o vibraţie de fond nealarmantă. După o pauză, hârşâitul delicat al cărăbuşului continuă şi lăcomia pentru acesta îl domină pe scorpion care, după o zi în care se adăpostise de cel mai aprig duşman al său, soarele, dădu uitării celelalte sunete şi fu împins să iasă din adăpostul său în filtrul de lumină al lunii. Şi acum, în timp ce-şi aspira îmbucăturile de carne de cărăbuş de pe cleşti, semnalul pentru moartea scorpionului răsună de departe, din est, perceptibil de urechea umană, însă alcătuit din vibraţii necunoscute sistemului senzorial al scorpionului. La câţiva metri depărtare, o mână grea, grosolană, cu unghiile roase, ridică uşor o piatră colţuroasă. Deşi nu se auzi niciun sunet, scorpionul simţi o mişcare delicată deasupra sa. în aceeaşi secundă, cleştii săi se deschiseră şi începură să bâjbâie, iar acul din coada sa rigidă se zbârli, căutând în acelaşi timp din ochii miopi silueta duşmanului. Piatra greoaie căzu. —Scârboşenie neagră. Bărbatul privea cum insecta ruptă agoniza convulsiv, gata să moară şi căscă. Se lăsă pe genunchi în groapa nisipoasă, pe lângă butucul tufişului, unde petrecuse două ore şi, cu mâinile îndoite protector în jurul capului, începu să se târască spre necunoscut. Zgomotul ce venea de la motorul maşinăriei, pe care bărbatul o aşteptase şi care pecetluise moartea scorpionului, era mai puternic. Cum stătea şi se uita în lumina lunii, putea vedea o siluetă întunecată şi şovăielnică apropiindu-se cu repeziciune de el din est şi pentru un moment luna licări pe elicea ce se învârtea.