Ventilatorul din tavan se opri brusc. Sarah Stevens era atât de
obişnuită cu bâzâitul lui uşor, încât oprirea acestuia o trezi,
întredeschise un ochi şi privi ceasul electronic, dar cifrele roşii ale
acestuia nu erau luminate. Clipi de câteva ori somnoroasă şi confuză,
apoi îşi dădu seama că ceva nu era în ordine.
Se întrerupsese curentul electric. Perfect!
Se întoarse pe spate cu urechea la pândă. Noaptea era liniştită; nu
se auzea bubuit de tunete să anunţe venirea vreunei furtuni violente de
primăvară care ar fi putut explica şi pana de curent. Nu dormea cu
draperiile trase; camerele ei dădeau în spatele casei, unde curtea era
împrejmuită de gard. Zări pe geamul dormitorului licăritul palid al
stelelor. Nu numai că nu ploua, dar cerul nici măcar nu era înnorat.
Poate că se arsese un transformator. Sau poate că avusese loc un
accident de maşină şi căzuse vreun stâlp de telegraf. Puteau fi
nenumărate cauze care să fi provocat pana de curent.
Oftând, se ridică şi întinse mâna spre lanterna pe care o ţinea pe
noptieră. Indiferent de motivul întreruperii curentului, treaba ei era să
aibă grijă ca judecătorul Roberts să nu fie deranjat mai mult decât era
necesar. Nu avea nici o programare în dimineaţa aceea, însă dragul de el
ţinea mult să ia micul dejun la o anumită oră. Nu că ar fi devenit
irascibil, dar orice schimbare în rutina sa zilnică îl supăra acum mai
mult decât cu un an în urmă. Avea optzeci şi cinci de ani; merita săşi
ia
micul dejun când dorea.
Ridică receptorul telefonului; linia era împământată, aşa că pana
de curent nu avea cum să o afecteze. Telefoanele fără fir sunt foarte bune
atâta timp cât nu se întrerupe curentul electric. Sarah avusese grijă ca şi
alte câteva aparate plasate strategic în diverse puncte ale casei să fie tot
linii împământate.
Dar de data asta telefonul era mort. Nedumerită şi întro
oarecare
măsură alarmată, se ridică din pat. Cele două camere ale ei se aflau
deasupra garajului. Camera de zi şi bucătăria, formând o singură
încăpere, dădeau în partea din faţă a casei, în timp ce dormitorul şi baia
– în spate. Nu aprinse lanterna; era în apartamentul său şi putea găsi
drumul spre camera alăturată, trase uşor draperiile şi se uită afară.
Niciuna dintre luminile dispuse strategic pe peluza îngrijită nu
erau aprinse, dar luminile de siguranţă de pe proprietatea vecinului din
dreapta aruncau umbre lungi şi dese.
Deci nu era pană de curent. Era posibil să se fi ars vreo siguranţă,
însă acest lucru ar fi afectat doar o parte din casă sau curtea, dar nu
ambele. Rămase nemişcată, punânduşi
logica şi intuiţia la lucru: (A)
Curentul electric era întrerupt. (B) Telefonul era mort. (C) Vecinul din
dreapta avea lumină. Nu era foarte greu să tragi o concluzie: cineva
tăiase firele, iar singurul motiv nu putea fi decât intenţia cuiva de a
pătrunde în casă prin efracţie.
Fără să facă nici cel mai mic zgomot, în picioarele goale, alergă
înapoi în dormitor şi luă de pe noptieră pistolul automat de calibru 9
milimetri. Din păcate, telefonul mobil şil
lăsase în maşină, care era
parcată sub porticul din spate. O luă la fugă spre uşă, gândinduse
o
clipă să facă un ocol pentru al
lua; dar prioritatea ei era protecţia
judecătorului. Trebuia să se asigure că nu păţise nimic, în timpul
ultimului său an în magistratură primise câteva ameninţări destul de
serioase şi, cu toate că el nu le dăduse nici o importanţă, Sarah nu îşi
putea permite să le ignore.
Apartamentul ei era legat de corpul principal al casei printro
scară prevăzută cu uşi şi sus şi la baza scării. În timp ce cobora aprinse
lanterna ca nu cumva să alunece şi să cadă, dar o stinse imediat cum
ajunse jos. Cu urechea la pândă, se opri o clipă săşi
acomodeze ochii cu
întunericul. Nu auzi nimic. Răsuci fără zgomot mânerul uşii, deschizândo
încetişor, cu toate simţurile în alertă. Nu surprinse nici un zgomot
ciudat, aşa că porni mai departe.