nspectorul de poliţie Georgios Skouri privea prin parbrizul
prăfuit clădirile şi hotelurile din centrul Atenei, care se destrămau
într-un dans al dezintegrării, alunecând pe lângă maşină ca nişte
popice uriaşe dintr-o popicărie cosmică.
— Oprim circulaţia pentru douăzeci de minute, spuse poliţistul
în uniformă de la volan.
Skouri dădu absent din cap şi continuă să privească jocul
clădirilor. Era o iluzie care îl fascina. Căldura dogoritoare a
nemilosului soare de august împresura construcţiile în valuri
unduitoare, iar ele curgeau de-a lungul străzilor într-o cascadă
graţioasă de oţel şi sticlă.
Era ora douăsprezece şi zece minute şi străzile erau aproape
pustii. Cei câţiva pietoni curajoşi erau prea letargici pentru a
arunca mai mult de o privire curioasă celor trei maşini ale poliţiei
care se îndreptau spre Hellenikon — aeroportul care se afla la
douăzeci de mile est de centrul Atenei. Inspectorul şef Skouri era
în prima maşină. Dacă ar fi fost o zi obişnuită de muncă, el ar fi
stat în biroul răcoros şi comod, în timp ce subordonaţii săi ar fi
muncit în căldura toridă a după amiezei, dar acestea nu erau
condiţii obişnuite şi Skouri avea două motive bine întemeiate să
participe personal la evenimente. Primul, pentru că în cursul
acestei zile, avioane din întreaga lume aduceau în oraş Persoane
Foarte Importante, iar el trebuia să-i întâmpine cum se cuvine şi
să le faciliteze trecerea prin vamă. Al doilea şi cel mai important
motiv era acela că în aeroport se aflau foarte mulţi ziarişti şi
reporteri de televiziune. Inspectorul şef Skouri nu era naiv. În timp
ce se bărbierea în acea dimineaţă, i-a trecut prin minte că îl va
ajuta foarte mult în carieră, dacă la jurnalele de ştiri va fi văzut în
prezenţa eminentelor personalităţi.