Când a auzit uşa de la baie închizându-se, Pavel i din pat şi răsuflă adânc, liber, ca şi cum s-ar fi temut până atunci să respire în voie. De aproape zece minute se preface că doarme, acoperindu-şi faţa cu braţul respirând lent, ritmat, ferindu-se să atragă atenţia femeii. Cum a simţit că se coboară clin pat, inima începu i bată: va putea rămâne câteva minute sing ir? în după-amiezile acestea de dragoste, dorea şi aste] Sin-rătatea cu o nelinişte bolnăvicioasă; un minut de 11-tate i se părea nepreţuită fericire; încerca atunci să se isească, să viseze. Nu ştia ce să facă mai întâi; să întindă grotesc, copilăreşte, să-şi rezeme picioarele de perete visând în voie, să privească prin perdeluţele albe stradă, şi dincolo, în casa cu ziduri înalte. Minutele stea nu se asemănau cu nici o altă singurătate; erau. că o oază într-un deşert de pasiune, de plăcută oboseală Inutilă ardere. Avea, altădată, ceasuri şi nopţi întregi de libertate, era atunci singur şi putea face orice; dar singurătatea aceea adesea îl deprima, îl chinuia cu golănie ei, era o libertate de care nu-şi dădea seama, pe care nu o putea preţui. Adevărată libertate i se păreau numai minutele pe care le putea smulge tovărăşiei iubitei, sau a prietenilor; să poată fugi de lângă ei, chiar numai pentru câteva clipe, să rămâie singur, fără nici o prezenţă în jurul lui, să nu mai simtă dragostea, să nu mai simtă