În 1949, aveam 23 de ani, locuiam în Bucureşti la o bună prietenă, la primul etaj al unui imobil de pe bulevardul Dacia. Era toamna, când într-o zi, pe la orele două noaptea, au dat buzna în casă patru securişti în civil, cu pistoalele în mână. Cei şase locatari ai etajului au fost toţi adunaţi în salon şi luaţi apoi rând pe rând în camerele lor, pentru a fi prezenţi la percheziţie. Primul am fost eu. Pe măsuţa de noapte, seara înainte de culcare, pusesem cartea lui Hitler, „Mein Kampf”. Avusesem peste zi o discuţie cu un prieten şi consultasem seara cartea pentru a vedea cine avusese dreptate. Unul din securişti, răscolind patul şi trântind cartea jos, a ridicat-o şi fără să se uite la ea a pus-o din nou pe măsuţă. Apoi a luat toate cărţile din bibliotecă pe rând şi le-a scuturat, ţinându-le de coperte. Toate lucrurile din dulap au fost scoase, pipăite şi aruncate pe jos şi pe pat. În partea de sus a dulapului, pe un raft, se aflau diferite scule, un aparat vechi de radio demontat, sârme etc. Cu câteva zile înainte, ţinusem acolo un pachet cu capse şi fitil Pickford, pe care apoi îl dădusem mai departe. Conţinutul pachetului, plus muniţie şi alte arme şi grenade proveneau de la Fortul Bragadiru. Ajungînd cu percheziţia la acest raft, unul din securişti a găsit un pachet cu fitile şi capse, în ambalajul lui original militar, care rămăsese rătăcit în dulap. L-a desfăcut, examinat cu curiozitate, l-a mirosit şi neştiind ce este, imaginându-şi că aparţine radioului demontat, l-a aruncat în grămada de lucruri scotocite de pe jos. 

La un moment dat, unul din securişti şi-a pus pistolul pe masă, lângă scaunul pe care mă aşezaseră. Cum la acea vreme eram pasionat de arme, mi-am dat seama că era un Beretta 9 mm, fără încărcător. Am făcut remarca cu voce tare şi cu oarecare mândrie că nu mă las păcălit de astfel de trucuri. Cu timpul aveam să mă lecuiesc de a arăta că nu sunt prost! Când s-a terminat percheziţia la mine în cameră, am fost luat numai în cămaşă şi pantaloni între doi securişti, am coborât scările până la intrare unde a mai apărut un al treilea şi astfel încadrat am mers pînă la o maşină, oprită pe Str. Polonă, la vreo 30 de metri. Unul din agenţi s-a suit lângă şofer în faţă, iar eu între ceilalţi doi, în spate. Mi-au pus cătuşe la mâini, ochelari negri pe ochi şi unul din cei doi m-a culcat cu capul la el în poală. Am mers cam un sfert de oră, pierzînd complet simţul direcţiei. La un moment dat am auzit cum se deschid nişte porţi metalice, maşina a mai mers câţiva metri şi s-a oprit. Mai târziu am aflat că eram la Malmaison pe Calea Plevnei.