Deschise ochii cu greu atunci când simți că ceva aspru îi atinge fața cu repeziciune. Habar n-are unde se află, de ce o doare tot corpul și de ce e atâta pustietate în jur. Încercă să-și ridice capul. Cerul i se pare prea aproape, salbe de nori, ca niște păsări cu aripile frânte, caută să se înalțe, dar se prăvălesc neputincioase peste vârfurile brazilor. O coțofană înfioară văzduhul cu țipătul ei în timp ce-și întinde corpul în zbor și se strecoară pe deasupra pădurii, pierzându-se în negura deasă. E atâta liniște în jur încât își aude respirația: un hârâit puternic, un horcăit, ca și cum sângele i s-a transformat într-o cascadă care-i cade spre piept. Nu are putere să strige, doar privește animalul de deasupra ei, un câine alb cu pete negre, urechi pleoștite și ochii aceia în care îți vezi propria moarte. Rămase îngrozită câteva momente bune, apoi se mai dezmetici și înțelese că doar teama o face să vadă negru în jur. De fapt, ochii animalului o privesc prietenoși, vrând parcă să-i transmită puțină încredere. Femeia dădu să se ridice, parcă nevenindu-i să creadă cum, în această singurătate, un animal domestic blând i se pare o minune, un semn ceresc, dar nu reuși nici măcar să-și miște brațele. În partea de jos a trupului, în piept, în spate și de fapt în tot corpul simte o durere fără margini care nu-ți aduce moartea, ci doar îți pune rezistența la încercare. Câinele își săltă capul spre cer și începu să latre, apoi să urle ca și cum ar fi cerut ajutor. Femeia se sperie așa de tare încât, cu ultimele puteri, porni să țipe după ajutor. M-am înșelat oare? Nu cumva câinele acesta s-a rătăcit prin munți și acum își așteaptă haita flămândă, care se va ospăta din trupul meu?, gândi ea, îngrozită de ceea ce i s-ar putea întâmpla. Ca și cum i-ar fi citit gândurile și i-ar fi înțeles teama, câinele se opri din urlat, dar nu se clinti de lângă ea. Rotindu-și ochii cu atenție, tânăra descoperi că se află într-o râpă, prăvălită peste niște bolovani și smocuri de iarbă smulsă din rădăcini. Susurul unui firicel de apă în apropiere îi aminti cât este de însetată; buzele îi sunt crăpate și uscate, obrajii i se strâng de la sângele închegat, mâinile groaznic de rănite, iar unghiile rupte din carne, ca și cum ar fi scormonit printre pietre și pământ căutând ceva. Încercă încă o dată să se miște, dar tot nu reuși; parcă e ruptă în două. Deodată, tresări și încremeni când auzi o voce de bărbat.