Fantasticul şi realismul ţin nu numai de romanele Isabelei Allende, dar şi de ascendenţa ei: bunica avea viziuni premonitorii şi pare un personaj clasic al literaturii magice latino-americane, în timp ce unchiul ei a fost preşedintele chilian Salvador Allende, convertit la marxism, figură marcantă, ba chiar mitică a Americii de Sud, prinsă în jocuri politice sângeroase. Născută în 1942, în Peru, Isabel Allende face parte din prima generaţie de scriitori latino-americani care s-au format citind literatură latino-americană. A început să publice la 17 ani, a călătorit mult (Bolivia, Europa, Orientul Mijlociu), urmându-şi tatăl vitreg în periplurile lui diplomatice. Lucrează ca ziaristă în Chile până în 1973, anul loviturii de stat în urma căreia Salvador Allende e înlăturat de la putere de militari, apoi se exilează în Venezuela. Publică la început cărţi pentru copii, iar în 1985 romanul Casa spiritelor (Humanitas, 2004) e primul ei mare succes. Cărţile sale devin bestselleruri, primeşte premii literare prestigioase. Se stabileşte în California, unde predă literatură la universitate, dar continuă să scrie doar în spaniolă — „scrisul, pentru mine, e un proces organic, nu pot scrie decât în limba mea". Toate poveştile ei stau sub semnul dragostei şi violenţei. Fantezia şi legenda se întâlnesc aici cu istoria şi politica într-o intrigă pe care scriitoarea o conduce cu o tehnică impecabilă, dar, dincolo de măiestria tehnică, romanele ei sunt „condamnate" să fie citite pe nerăsuflate pentru că Isabel Allende ştie să lase viaţa să vorbească, personajele ei îşi trăiesc propriile lor vieţi.